Mihai Viteazul - vasalul tuturor

Pentru multă vreme i s-a mai spus şi Mihai Pătraşcu, fiul voievodului Pătraşcu cel Bun, atribuindu-i-se, în mod eronat, o filiaţie nobilă care să îi legitimeze prezenţa pe tronul Ţării Româneşti şi, apoi, al Ardealului şi Moldovei. Cert este însă că Mihai s-a născut undeva în apropierea Ialomiţei, în localitatea Piua Pietrii de azi, în anul 1558, la un an după moartea lui Pătraşcu cel Bun. 

Chiar şi ideea că el ar fi fost un fiu nelegitim şi postum al domnitorului valah este puţin probabilă, atâta vreme cât Pătraşcu a murit în anul 1557 de podagră, o boală circulatorie cauzată de alimentaţia bogată în grăsimi şi de consumul excesiv de vin. Un raport diplomatic de la Constantinopol consemnează zvonul că Mihai ar fi fiul unui anume Iane Cantacuzino, un bogat funcţionar grec de la curtea otomană, frate cu Tudora – negustoreasă de rachiu din Târgul de Floci. Zvonul spune chiar mai mult, că Mihai Vodă ar fi născut din legătura incestuoasă a celor doi fraţi.

Tinereţea lui Mihai este una marcată de treburile negustoreşti, acolo unde viitorul voievod dă dovadă de o abilitate înnăscută. O cronică polonă îl prezintă ca fiind negustor de vite, în timp ce o alta spaniolă îl arată ca pe un comerciant de bijuterii. Alături de influentul Iane, Mihai învaţă turceşte şi greceşte şi dovedeşte un real talent pentru ştiinţele vremii. Tot prin acesta, Mihai începe o fulminantă ascensiune pe scara socială. 

 

Bazându-se pe averea strânsă în anii tinereţii şi pe relaţiile lui Iane, tânărul este numit bănişor de Mehedinţi în anul 1588, moment în care începe achiziţionarea primelor sate. Doi ani mai târziu, în 1590, el este numit mare stolnic, pentru ca după alţi doi ani, în 1592, să devină mare postelnic. Mai trec doar câteva luni şi ambiţiosul tânăr este numit mare agă. În tot acest timp, Mihai îndeplineşte şi funcţia de ispravnic în locul lui Iane Cantacuzino care locuia la Istanbul iar sub domnia lui Alexandru cel Rău (1592-1593), devine ban al Olteniei.

Averea sa era deja una considerabilă, viitorul domn deţinând 23 de sate numai în judeţul Romanaţi, altele fiind aduse ca zestre de soţia sa, Stanca, fiica lui Dobromir, fost ban al Olteniei. În aceste momente sunt lansate zvonurile că ar fi nimeni altul decât fiul lui Pătraşcu cel Bun, fiind arestat şi obligat să jure în fața domnitorului Alexandru cel Rău că nu are legături cu defunctul voievod.

 

Speriat, viteazul Mihai fuge şi, pentru două săptămâni, se ascunde în Ardeal. Ia apoi drumul Constantinopolului acolo unde, cu ajutorul lui Iane și al principelui transilvănean Sigismund Bathory reuşeşte să îl înduplece pe sultan să obţină tronul Ţării Româneşti. 

 

Sumele pe care Mihai le oferă atât sultanului cât şi nobililor turci care să îi faciliteze intrarea la suveran sunt fabuloase, în jurul a 1,5 milioane de galbeni, el fiind nevoit să cheltuie aproape tot ce agonisise de-a lungul anilor şi chiar să împrumute sume exorbitante. Astfel, în octombrie 1593, noul domnitor al Valahiei intra în Bucureşti însoţit de un alai de creditori dornici să îşi recupereze cât mai repede investiţia şi dobânzile aferente, bani pe care nu îi putea obţine decât din satele populate de valahi, instituind aşa-numitul ”aşezământ al lui Mihai”, prin care ţăranii erau transformaţi în iobagi.

Rău-platnicul...

Birurile devin insuportabile, oamenii aleg să fugă de pe moşii lăsând locul turcilor care prinseseră  a se aşeza şi a înlocui, în multe locuri, populaţia locală. De teama cazacilor trimiși de Mihai să strângă banii pentru creditori, țăranii români au ajuns să ceară ajutor turcilor cantonați în cetatea Vidin. 

 

Un an mai târziu,împăratul habsburg Rudolf al II-lea decide să reia cruciada împotriva turcilor, iar la iniţiativa Papei, mai multe state se grupează în Liga Sfântă.  Habsburgii i-au lăsat lui Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, conducerea acestei părţi a frontului antiotoman. Asigurându-și sprijinul principelui transilvănean, la 13 noiembrie 1594, l Mihai, sătul de comportamentul creditorilor săi, care îl batjocoreau şi îl tratau ca pe un slujitor, îi cheamă pe toţi în casa vistiernicului Dan, unde îi ucide. 

Au urmat circa 2000 de ieniceri, întreaga garnizoană turcească din Bucureşti, în frunte cu emirul. Giurgiul este asediat, dar rezistă în faţa armatei lui Mihai. În schimb, la Hârşova, Silistra şi Târgul de Floci, turcii suferă înfrângeri zdrobitoare. În Moldova, Aron Vodă măcelărea pe toţi otomanii din Iaşi şi dădea semnul unei răscoale generale.

 

Haiducii sârbi şi bosniaci, unii dintre cei mai sângeroşi şi mai temuţi adversari ai turcilor stabiliţi in Balcani, s-au alăturat campaniei antiotomane. Printre ei se afla inclusiv Baba Novac, un războinic feroce chiar şi la vârsta de 80 de ani. Din Istanbul pornea însă o armată de circa 40.000 de oameni, în frunte cu Ferhat Pasa, care se îndreaptă către Muntenia. Sultanul se răzgândeşte inexplicabil şi îl inlocuieşte pe încercatul general cu vizirul Sinan Paşa chiar înainte de a trece Dunarea.

 

Mihai nu reuşeşte să strânga mai mult de 8000-14.000 de oşteni, cărora li se adaugă un contingent de 2000 de unguri şi circa 200 de cazaci. Conştient că nu poate înfrunta o asemenea armată în câmp deschis, Mihai Viteazul caută un teren prielnic care să nu permită desfăşurarea trupelor otomane. Iar acest loc a fost satul Călugareni din apropierea Giurgiului. La 13/23 august 1595, valahii îşi încep ofensiva. După o primă victorie în care 3000 de turci sunt ucişi în luptă, otomanii se regrupează şi reuşesc să recucerească poziţiile pierdute. Cum şi pierderile în rândul armatei muntene erau uriaşe domnitorul fuge în Transilvania, în căutarea unui ajutor de la protectorul său, Sigismund Bathory, lăsând liber invaziei otomane.

Sigismund aduce pe câmpul de luptă 22.000 de secui, 15.200 de soldaţi ardeleni şi 63 de tunuri iar Moldova răspunde cu 3000 de oameni şi 22 de tunuri. Lor li se alăturau şi 300 de italieni, experţi în asedii şi arme de artilerie trimişi de ducele din Toscana. Sinan, fără să ştie ce îl aştepta, alege să treacă Dunărea şi să lase la Giurgiu doar ariegarda şi o prada uriaşă. Giurgiul cade în urma unui atac violent al armatei creştine, transformând expediţia de pedepsire ordonată de sultan la stadiul unui eşec răsunător. În schimb, Muntenia, în frunte cu Bucureştiul, era o ruină. Războiul transformase oraşele în grămezi de resturi fumegânde, iar satele se destrămau în lipsa oamenilor care aleseseră fuga sau moartea în luptă.

 

Vasalul...

La data de 2 mai 1595, cu câteva luni înaintea bătăliei, Mihai, pentru a fi admis în Liga Sfântă, el fiind perceput ca om al turcilor și de neîncredere,  a acceptat să renunțe la domnie în favoarea lui Sigismund., devenind astfel un simplu locţiitor al acestuia pe tronul Valahiei.Acelaşi lucru a făcut și noul domnitor moldovean, Ştefan Răzvan Vodă.

Cu această ocazie, cei doi domni îl recunoşteau pe Sigismund  ca unic domn, acesta acesta grăbindu-se să-și adauge pe sigiliu noua titulatură și să bată monedă cu chipul său și cele trei principate unite.

 

Speriat după victoria otomanilor împotriva trupelor creștine de la Keresztes, la 7 ianuarie 1597, prin intermediul lui paşa Hasan din Belgrad, Mihai acceptă să redevină vasal al turcilor, în schimbul unui tribut consistent.

Pe ascuns, principele muntean încheie,  pe 9 iunie 1598, la mănăstirea Dealu, un tratat de alianţă şi cu imperialii lui Rudolf al II-lea, acceptând și suzeranitatea acestuia, pentru care primea, în cazul în care ar fi vrut să părăsească tronul, un castel în Ungaria sau Transilvania, acolo unde ar fi urmat să trăiască pe banii monarhului conform rangului său.

Între timp, Sigismund Bathory preda puterea imperialilor în schimbul a două ducate în Silezia (1598). După doar câteva luni înţelege, însă, că Ardealul îi oferea o situaţie financiară mult mai bună şi, întors pe furiş, se proclamă din nou principe şi arestează oamenii lui Rudolf. 

După un an părăseşte pentru a doua oară domnia, lăsând în loc pe vărul său, cardinalul Andrei Bathory (29 martie 1599), un protejat al polonilor iar Mihai se vedea pentru a doua oară în situaţia de a se recunoaşte vasalul familiei Bathory. 

 

 

Susţinut de Rudolf al II-lea şi de generalul acestuia, albanezul Giorgio Basta, Mihai primeşte acceptul de a lupta împotriva lui Andrei Bathory, care încheiase pacea cu turcii.

La 5 octombrie 1599, Mihai pătrunde în Ardeal prin pasul Buzăului și îl învinge pe Andrei Bathory la Șelimbăr. Bathory alege să fugă dar este prins de secui şi decapitat în coliba unui tăietor de lemne. La 1 noiembrie 1599, Mihai pătrundea în Alba Iulia ca guvernator imperial al lui Rudolf al II-lea. Din păcate însă, cronicile vremii descriu scurta perioadă de domnie a munteanului, ca fiind cea mai cumplită din istoria Transilvaniei, trupele lui Mihai şi mercenarii lui Basta trecând ţara prin foc şi sabie şi depopulând după fiecare bătălie câte o regiune.

 

Pohtitorul

 

Pe măsură ce îşi consolida stăpânirea în Transilvania, Mihai nici măcar nu se mai obosea să-şi ascundă intenţiile; dacă Petru Grigorovici Armeanul plecase la Praga doar pentru a anunţa victoria de la Şelimbăr, următoarea solie, compusă din banul Mihalcea şi vistierul Stoica, a avut misiunea să ceară Ardealul pentru domnul muntean. Mihai își dorea pentru el Bihorul, Maramureşul şi ţinuturile Crasnei, Solnocului, Zărandul şi Baia Mare. Cum era de aşteptat, împăratul nu a acceptat propunerile lui Mihai. 

Deranjat de răspunsul austriacului, la 9 martie 1600, Mihai a primit demonstrativ lângă Braşov o impozantă solie turcă care-i aducea două steaguri de domnie, unul pentru el, ca voievod al Ardealului, iar altul pentru fiul său, ca domn al Ţării Româneşti, iar a doua zi s-a redactat proiectul unui jurământ și  faţă de regele polon în care se stipula că, după unirea celor trei provincii româneşti şi eliberarea raialelor, va recunoaşte suzeranitatea lui Sigismund al III-lea, regele Poloniei, cu condiţia ca acesta să-i satisfacă cerințele refuzate de Rudolf.

Mihai Viteazul intenţionase cucerirea Moldovei încă din anul 1597, doar demersurile lui Sigismund Bathory făcând ca această campanie să fie amânată. Unul din motive a fost ura faţă de Ieremia Movilă, noul domnitor, cel care încercase în repetate rânduri să îl ucidă pentru a pune pe tronul Valahiei pe fratele său, Simion Movilă.

 

În primăvara anului 1600, în fruntea a 17.600 de oameni la care se adaugă, spre surprinderea lui Ieremia Movilă, un contingent de 2000 de moldoveni, Mihai Viteazul pătrunde în Moldova.  La 10 mai, ocupa Bacăul, la 11 mai Romanul, iar cetatea Neamţului şi Suceava se predau fără luptă în faţa lui Mihai Viteazul. Urmează bătălia din faţa Cetăţii Hotinului, acolo unde Ieremia Movilă era învins şi scapă cu fuga peste Nistru. Nu trecuseră nici trei săptămâni şi Mihai Viteazul stăpânea Moldova.

Cum era şi firesc, voievodul a încercat să profite de conjunctura favorabilă creată prin cucerirea Moldovei, în tratativele purtate la Alba Iulia cu reprezentanții austrieci în iulie 1600. Pe lângă "pohtele" anterioare, Mihai mai dorea: să i se dea pe veci lui şi fiului său, Nicolae Pătrașcu, cele trei principate; împăratul să nu încheie pace cu otomanii fără ştirea sa, ; atât el, cât şi fiul său să primească titlurile de principi ai Transilvaniei şi ai Sfântului Imperiu Romano-German. Mai cere patru cetăţi în Transilvania (Gherghinul, Gilăul, Vinţul şi Făgăraşul şi două în Ungaria (Hustul şi Ciuarul) plus Timişoara, Felnacul, Cenadul, Beşcherecul, Panciova, Berinul, și toate ţinuturile  pănă în Dunăre, 

Pretenţiile "pohtitorului", care în tratatul încheiat cu imperialii la mănăstirea Dealu, se mulţumea doar cu un amărât de castel, îl scot însă din sărite pe împăratul austriac care decide să preia Transilvania şi să o transforme într-o provincie austriacă. Mihai era bănuit și că bătea monedă falsă, pentru a-și plăti mercenarii, generând inflație în imperiul habsburgic. Mai mult chiar, revoltați de abuzurile și nenorocirile comise de Mihai, nobilii maghiari amenință cu revolta. În consecinţă, generalul Giorgi Basta este trimis de Rudolf al II-lea împotriva domnitorului muntean. 

 

La 18 septembrie 1600, 18.000 de cavaleri apuseni, dintre care 6000 de călăreţi germani şi flamanzi, purtând cuirase, alături de muschetari valoni şi francezi se pregăteau să înfrunte o armată strânsă în pripă de Mihai, ce nu depăşea 10.000 de oameni.

 

La fel ca la Călugăreni, voievodul valah îşi alege o poziţie strategică în apropierea satului Miraslau, o poziţie ce nu ar fi permis lui Basta să îl atace din flancuri, ci doar frontal. În acelaşi timp, albanezul era un războinic încercat şi simulează o retragere. Dovedind grave carențe de strateg, Mihai crede că adversarii săi se retrag şi atacă frontal. Soldaţii săi sunt spulberaţi de către cuirasierii germani şi măturaţi de gloanţele muschetarilor francezi. 

 

Mihai însuşi, însoţit doar de trei cazaci, trece Mureşul înot ca să scape cu viaţă. La 20 septembrie, Basta intra în Alba Iulia şi ucidea pe toţi italienii, grecii, sârbii şi românii, aliaţii valahului. Furiei nobililor unguri îi pică însuşi Baba Novac, cel care este jupuit, ars de viu şi tras în ţeapă. În acelaşi timp, polonii, profitând de înfrângerea lui Mihai de la Miraslau, ocupau Moldova. Voievodul este înfrânt în mai multe rânduri şi vede cum şi Valahia era închinată de polonezi turcilor. 

 

Nu îi mai rămânea decât calea pribegiei şi singura speranţă era de a primi ajutorul imperialilor. În drumul său către Europa, este izgonit din cetăţile în care căuta găzduire și se trage în derâdere cu tunul asupra sa.

Pentru Mihai urmează îndelungi peregrinări la Viena şi Praga, acolo unde doarme prin hanuri şi aşteaptă o audienţă la Rudolf al II-lea. Când, în sfârşit o primeşte, află că situaţia din Ardeal îi devenise din nou favorabilă. Sigismund Bathory venea pentru a treia oară pe tronul Ardealului, ungurii îl arestaseră pe Basta din cauza exceselor sale sângeroase, iar haosul stăpânea din nou Transilvania. 

 

Nu exista decat un singur om capabil să remedieze situaţia, iar acesta era Mihai. Părea că steaua sa norocoasă strălucea din nou. Rudolf îi ofera 100.000 de taleri pentru ridicarea unei armate de mercenari şi ducatul Konigsberg din Silezia. Cei mai mari pictori se înghesuie să realizeze portrete eroice ale domnitorului, asta deși, din cauza perioadei în care a stat pe unde a apucat, arăta mai mult a cerșetor.

La 3 aprilie 1601, Mihai părăsea Praga spre Viena şi apoi spre Kosice. Acolo îl întâlneşte pe Basta cel care, din ordinul împăratului, ar fi urmat să îl sprijine în bătălia împotriva lui Sigismund. Pentru Mihai Viteazul nu mai exista însă cale de târguială. Ştia probabil că aceasta ar fi fost unica sa şansă să recapete ceea ce pierduse atât de uşor. Şi astfel, la 3 august 1601, în apropierea satului Goraslau, Mihai dădea ultima sa bătălie. Cu tunuri care băteau greşit şi cu o armată mai dornică sa se retragă din calea temuţilor mercenari ai românului decât să lupte, Sigismund scapă cu o fugă ruşinoasă. 

 

Din Valahia veneau veşti bune. Aflând că domnul lor vine cu oaste mare din Ardeal, fraţii Buzeşti strânseseră o armată şi izgoniseră pe Simion Movilă de pe tronul Ţării Româneşti. Aceştia îi trimiseseră solie lui Mihai că îl aşteptau cu braţele deschise pe tron. Lupta valahului putea reîncepe. La Turda, el alege să se despartă de armată, grăbit fiind să ajungă mai degrabă la Făgăraş, acolo unde îl aştepta soţia sa, doamna Stanca.  Basta însă îşi dorea el postul de guvernator al Transilvaniei, și în consecinţă, ia decizia de a scăpa de fostul său aliat, trimițând în secret un detaşament de 300 de cavaleri germani şi valoni, condus de ofiţerii Jacques Beauri şi Mortague, pentru a-l aresta sau a-l ucide. Pe 9 august 1601, voievodul muntean este ucis în mijlocul soldaţilor săi care n-au schiţat nici un gest să-l apere.

Moartea sa, la fel de controversată ca şi viaţa sa, a lăsat deschisă poarta pentru multe semne de întrebare, comportamentul său fiind departe de al unui erou şi mult mai departe de al unui întregitor de neam