luni, 22 iulie 2013

Un domnitor prea puţin cunoscut: Mihail Sturdza - devalizatorul Moldovei


image
Cavalcada personajelor groteşti care au condus ţările române pare că nu se mai sfârşeste. Unul dintre acestea este şi Mihail Sturdza, un domn instruit, educat în spiritul iluminismului european, calităţi care păleau  însă pe lângă viciul generalizat din acest colţ de lume: lăcomia. Pentru a accede la tronul Moldovei, pe care l-a ocupat în perioada aprilie 1834iunie 1849, Sturdza a cheltuit sume considerabile şi chiar a acceptat să se  căsătorească din interes cu Smaranda Vogoride, cu 20 de ani mai tânără decât el, fiica lui Ştefan Vogoride, agent moldovean aflat în graţiile Porţii.

Lipsa de origini ilustre, Sturdza a rezolvat-o cu ajutorul cărturarului mason Gheorghe Asachi care în 1842 i-a creat un arbore genealogic ce se întindea până în 1432, fabricând şi un document justificativ în acest sens, şi îl avea ca înaintaş pe “legendarul” Ioan Vlad Turzo Voievod, domn al Ţării Româneşti şi herţog al Almaşului şi Făgăraşului,
Prima sa iniţiativă ca domn al Moldovei a fost cea a construirii unui monument care să amintească de venirea lui pe tron. Până la urmă, la insistenţele hatmanului Alexandru Mavrocordat, monumentul a fost închinat celor doi suverani ai Rusiei şi Turciei, ca semn de preţuire şi recunoştinţă. A doua iniţiativă a fost instituirea unei comisii care să se ocupe cu cercetarea conditiei şi stării materiale a evreilor care doreau să se stabilească în Moldova. Un număr relativ mic de evrei au fost chiar expulzaţi până când aceştia s-au  întrunit şi au hotărât să plătească datoriile domnului. Negociatorul acestei afaceri, Michel Daniel, unul din principalii creditori ai lui Sturdza, s-a făcut atât de bine înţeles, încât în 1849 s-a ajuns ca o treime din populaţia Moldovei să fie de religie israelită.

Încă din cel de-al doilea an de domnie, boierii ţării îl acuzau pe domnitorul moldovean că era lacom de bani, josnic, lucra numai pentru interesele personale şi se folosea de spioni precum Aga Alecu Ruset, pentru a obţine din partea sultanului, în schimbul unor sume mari de bani, un firman împotriva boierilor care îl contestau. Se pare că aveau dreptate căci in 1838, Costache Negruzzi era surghiunit la moşia sa pentru articolul “Despre ruinele şi ruinările Moldovei”, publicat în „Albina românească”, în 1840 este suprimată „Dacia literară” iar fostul ei director, Mihail Kogălniceanu, merge şi el în surghiun în octombrie 1844 la mănăstirea Râşca iar în acelaşi an Negruzzi este deportat pentru nuvela “Tudorică”.Conflictul său cu boierii a continuat până aproape de sfârşitul domniei sale. Pe 14 februarie 1844, Mihail Sturdza adoptă legea de “ regularizare a ţiganilor”, prin care aceştia erau dezrobiţi, tocmai pentru a da o lovitura clasei boiereşti, mare deţinătoare de robi ţiganiPatru ani mai târziu, un memoriu cu revendicări în 35 de puncte înaintat de tinerii boierii revoluţionari,  memoriu care de altfel nu cuprindea decât solicitări moderate și mai mult de ordin administrativ, i-a servit  ca motiv pentru arestarea celor mai mulţi dintre ei, Alexandru Ioan Cuza şi Mihail Kogălniceanu scăpând doar cu fuga în străinătate.
Mihail Sturdza a reuşit să acumuleze în decursul celor 15 ani de domnie o avere uriaşă, bazându-se pe un sistem administrativ corupt întreţinut chiar de el. În primele optsprezece luni de domnie Mihail Sturdza a strâns din arendări arbitrare ale vămilor, tutunului, pavajului, din trafic cu funcţii sau din vânzarea spirtului adus fraudulos din Bucovina, mai ieftin, deoarece era fabricat din cartofi, sume importante de bani. O altă sursă de venituri s-a dovedit a fi vânzarea de titluri boiereşti și demnități mai mari ori mai mici pe bani, astfel încât dacă la începutul domniei în Moldova erau 853 de boieri, la sfârșitul ei numărul lor ajunge la 3.750. Sturdza a fost acuzat că a făcut comişi „din feciorii de casapi şi de cizmari”. Printre noii boieri erau mulţi negustori care, fără să renunţe la practica meseriei lor, şi-au cumpărat rangul pentru a beneficia de scutirea de impozite şi de celelalte privilegii.

Domnului i s-a imputat şi faptul că împreună cu mitropolitul Veniamin Costachi, prin intermediul nepotului acestuia, Nicolae Canta, a silit mitropolia moldovenească să schimbe mai multe moşii din Bucovina în valoare de 50.000 de galbeni cu una singură din Moldova, a sa, evaluată la 13.000 de galbeni. Era bănuit că şi-a tras foloase personale chiar şi din lucrările publice, ca, de exemplu, pavarea Iaşiului  sau din construcţia şoselei Mihăileni-Iaşi-Galaţi, care întâmplător trecea chiar pe moşiile sale şi că a întrebuinţat corvezile publice pentru construcţia palatului său de la Socola.
Pentru a cumpăra cereale şi a le împărţi locuitorilor, în urma secetei din 1834, Sturdza  a cerut în numele guvernului un împrumut de a mănăstiri şi a suspendat plata despăgubirii datorate boierilor pentru scutelnici. Mai târziu s-a aflat că banii au ajuns în buzunarele sale şi că împrumutul n-a mai fost niciodată restituit . La toate acestea se adăuga un salariu care l-a făcut pe Kogalniceanu să afirme că:” Mihail Sturdza primeşte de la ţară 1 600 000 lei, când venitul ţării se suie deabia la 10 000 000 lei; prin urmare trage în folosul său a şasea parte din veniturile publice; şi aşa 250 000 de moldoveni trăiesc şi muncesc pentru a ţine pe un singur om. Pe lângă această însemnată sumă, domnul a ştiut a-şi mai trage şi venitul exportaţiei grânelor, care se suie la suma de 600 000 lei”. Atunci când vine vorba de corupţia ce zăcea în întâiul domnitor, Radu Rosetti scria sugestiv:” nici o hotărâre a divanului nu era valabilă până ce nu o întărea domnul cu iscălitura sa şi Mihalache Sturdza, în cauzele grase, nu o dădea decât în schimbul unei sumi de bani variind după însemnătatea pricinii”.  
În 1845 s-a pus chiar problema ca Mihail Sturdza să fie înlăturat de pe tron pentru abuzurile şi corupţia din administraţie, pe care acesta le încuraja. Lista sumelor încasate ilegal de domnitor arăta un total de 2.168.000 de ducaţi. Pentru moşiile sale lua o arendă de 50.000 de ducaţi, în timp ce în trecut averea proprie nu îi oferea decât un venit de 10.000 de ducaţi pe an. În timpul domniei sale Mihail Sturdza a devenit cel mai bogat proprietar din Moldova şi unul dintre cei mai înstăriţi oameni din Europa.
În 1849, domnia de 15 ani a lui Mihail Sturdza se apropia de sfârşit. Acesta  părăseşte Moldova înainte de sosirea actului împărătesc de la 13 mai 1849, sub pretext că merge la Focşani în revizieDe acolo în iunie,pleacă la Viena şi apoi la Paris, de unde va continua să cumpere moşii şi proprietăţi în Moldova, Muntenia dar şi în ţări străine. În 1853 a cumpărat pe numele soţiei sale palatul de la Baden-Baden, iar în 1857 palatul din Paris, rue Varennes 73, unde va trăi până la sfârşitul vieţii..
La 8 mai 1884 moare, fiind înmormântat la Baden-Baden, în capela familiei construită chiar de el. Din toată averea sa Mihail Sturdza nu va lăsa statului decât suma de 300.000 lei donată spitalului Sf. Spiridon, iar pentru opere de binefacere, palatul în care era instalat teatrul, dar care în 1888 avea să ardă.

La moartea sa, inventarul averii lui Mihail Sturdza a consemnat suma de 122.789.903 lei. Numai că s-a constatat că la masa succesorală mai rămâneau 40 milioane, împărţite între cei trei copii – Grigore, Dumitru, Maria şi soţia sa. Desemenea  tot capitalul mobiliar al fostului domn dispăruse, la fel şi registrele. Misterul dispariţiei banilor avea să se elucideze la un an de la moarte, pe 7 mai 1885, cand a încetat din viaţă şi consoarta sa, Smaranda. În seara de 6 mai, când camerista îi făcu o frecţie, a observat că aceasta era încinsă cu un chimir roşu. A doua zi, după ce a murit şi au vrut să-i spele corpul, chimirul dispăruse. S-a dovedit că fusese luat de domniţa Maria, fiica sa, care, rămasă singură pentru un sfert de oră cu moarta, i-a desfăcut chimirul şi s-a încins cu el. În chimir se găsea un teanc de chitanţe bancare, în valoare de 40 milioane lei. Alte 40 de milioane, în bilete de bancă şi aur masiv, închise în 11 lădiţe, dosite într-o ascunzătoare din spatele dulapurilor şi oglinzilor locuinţei de la Baden – Baden  au fost sustrase tot de aceeaşi domniţă în noaptea de 10 spre 11 mai 1885. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu