Moise este considerat de tradiția iudaică și de cea creștină, primul profet și întemeietor al poporului lui Israel . El este deasemenea cel care l-a întâlnit pe Dumnezeu/Yehova pe Muntele Sinai de la care a primit un cod de legi sub forma unor tabule cu porunci, pe baza cărora s-au creat normele morale ale religiilor lumii.
Informaţii privitoare la viaţa lui Moise găsim în Vechiul Testament, dar şi în Talmud, cealaltă carte sfântă a evreilor după Torah, şi în Coran. Totuşi, nu doar în cărţile „sfinte” găsim indicii despre conducătorul israelit. Manethon, un preot egiptean care a trăit în timpul ultimei dinastii de faraoni, prin secolul al III-lea î.Hr., a scris o istorie a ţării sale, Aegyptiaca, compilând povestiri pe care le-a găsit în biblioteca tempului din Heliopolis.
Conform lui Manethon, citat de Josephus, strămoşii evreilor erau hicsoşii, care au ocupat Egiptul o bună perioadă de timp. Când hicsoşii au fost goniţi din Egipt de către faraonul Ahmosis (1549-1524 î.Hr.), aceştia au ocupat Canaanul şi au construit Ierusalimul. Mai târziu, un alt faraon, Amenofis al III-lea (Amenhotep al III-lea, tatăl lui Akhenaton), a curăţat Egiptul de leproşi şi alte persoane necurate, trimiţându-le să lucreze în carierele de piatră de la est de Nil. După câţiva ani, faraonul, cuprins de remuşcări, le-a dat acestora oraşul Avaris, fostă fortăreaţă a hicsoşilor. Acolo, aceştia l-au ales conducător pe unul dintre preoţii de la Heliopolis, numit Osarsef. Osarsef le-a cerut celor ce îl urmau să nu se închine zeilor egipteni, a ordonat să se repare zidurile Avarisului şi să se pregătească de un război cu Amenofis al III-lea. A trimis emisari la păstorii hicsoşi izgoniţi în Ierusalim, pentru a se uni într-o expediţie comună, împotriva Egiptului. Hicsoşii au venit într-un grup ce număra două sute de mii de oameni.
Ameninţat de această invazie, Amenofis al III-lea a fugit în Etiopia, unde a stat 13 ani în exil. Între timp, hicsoşii şi egiptenii “necuraţi” au dat foc oraşelor şi satelor, au profanat templele, au mutilat imaginile zeilor şi au folosit sanctuarele ca bucătării, în care prăjeau animalele venerate de egipteni. Aflând despre acest lucru, Amenofis al III-lea s-a întors din Etiopia în fruntea unei mari armate, iar unul din fii săi, în fruntea alteia. Cei doi au atacat şi i-au învins pe hicsoşi şi aliaţii lor egipteni, ucigând pe mulţi dintre ei şi fugărindu-i pe ceilalţi până la frontiera cu Siria.
Deşi Manethon scria că liderul egiptenilor necuraţi era Osarsef, alţi autori au folosit numele Moise. Egipteanul Apion din primul secol d. Hr., care a predat retorica la Roma, scria că Moise s-a născut la Heliopolis. El a ridicat case de rugăciune în aer liber iar în locul obeliscurilor a construit stâlpi în vârful cărora se aflau figuri umane. Alţi autori din Alexandria, precum Chaereman şi Lysimachus, erau tot în favoarea lui Moise ca şi conducător al egiptenilor “necuraţi”. Syncellus afirma că Exodul a avut loc în timpul domniei lui Ahmosis I, primul rege al Dinastiei a XVIII-a. Conform lui Eusebius, Syncellus ar fi afirmat că ieşirea evreilor din Egipt a avut loc în timpul domniei faraonului Achencherres (Akhenaton). Versiunea armeană a operei lui Eusebius identifică în mod similar domnia lui Akhenaton ca perioada când Moise a devenit conducătorul evreilor.
Este posibil ca Moise şi Akhenaton să fi fost una şi aceeaşi persoană? Akhenaton a fost faraonul care a renunţat la venerarea mai multor zei, avându-l ca zeu suprem pe Amon-Ra, instituind monoteismul, cu o singură divinitate, Aton, ca religie în Egipt. În acest caz, de ce Manethon îl numea pe Moise, Osarsef? Numele Osarsef e compus din Osiris (Asar în egipteană) şi Iosif (Yosef în ebraică). Akhenaton era nepotul lui Yuya (Iosif) şi s-a reprezentat ca Osiris în templul lui Aton din Karnak. Manethon spune că Osarsef a fost preot în Heliopolis. Akhenaton a fost preot în Heliopolis. Talmudul spune că Moise oficia ca şi mare preot. Akhenaton se considera marele preot al lui Aton.
Tot în Talmud, Moise era considerat regele israeliţilor în timpul şederii în Sinai. Akhenaton a fost regele Egiptului şi, chiar dacă a fost obligat să abdice, adepţii lui l-au considerat adevăratul rege chiar şi atunci când se aflau în Sinai. Şi Moise, şi Akhenaton, au fost în pericol să-şi piardă vieţile la naştere. Amândoi au interzis adepţilor săi să se închine zeilor egipteni, instaurând o credinţă monoteistă.
În Talmud, când Moise era mic, a luat coroana faraonului şi şi-a aşezat-o pe cap. Akhenaton a ajuns coregent alături de tatăl său în tinereţe. Biblia spune că Moise avea 40 de ani când a fugit din Egipt. Akhenaton avea aproape 40 de ani când a fost obligat să abdice şi să părăsească Egiptul.
În Biblie, Moise a condus Exodul la vârsta de 80 de ani. Akhenaton şi-a luat adepţii şi rudele israelite din Egipt la 80 de ani. Moise era nedespărţit de cârja sa de păstor, care de cel puţin două ori s-a transformat în şarpe. Cârja de păstor şi sceptrul cu cap de şarpe erau însemnele regilor egipteni. Moise a fost păstor după ce a fugit din Egipt. Akhenaton s-a reprezentat în sculpturi ca Osiris, zeul-păstor. De altfel, toţi faraonii se considerau păstori, acesta fiind un epitet care semnifica rolul de conducător al turmei de supuşi. Şi Moise, şi Akhenaton, au murit în deşertul Sinai. Cele 10 porunci ale lui Moise sunt copiate din Cartea egipteană a morţilor, pe care Akhenaton o ştia cu siguranţă din perioada în care a fost preot la Heliopolis. Moise a avut trei soţii: o necunoscută din Kuş (Nubia / Sudan), regina etiopiană Adonith şi madianita Zipporah. Akhenaton a avut cel puţin trei soţii: Nefertiti (marea regină), Kiya (o prinţesă mitanniană) şi o a treia, rămasă necunoscută. În Talmud, Moise a fost nevoit să părăsească tronul Etiopiei şi să fugă din ţară. Akhenaton a fost nevoit să părăsească tronul Egiptului şi să fugă din ţară.
Dacă Akhenaton este într-adevăr cel ce i-a scos pe israeliţi din Egipt, cine şi de ce l-a numit Moise? În Biblie se spune că fiica faraonului, când a găsit copilul printre trestii, i-a pus numele evreiesc Moise (Moşe) deoarece, a spus ea „din apă l-am scos“.Dacă însă a fost adoptat de către o egipteancă şi a fost crescut ca un prinţ egiptean, este logic să fi primit un nume egiptean, nicidecum unul ebraic. Mai ales pentru că o prinţesă egipteană nu avea cum să ştie ebraica la fel cum nu avea cum să ştie că pruncul scos din apă este evreu.În realitate, numele Moşe nu provine din ebraică, ci din cuvântul egiptean mos, care înseamnă copil, fiul lui…Toţi faraonii îşi luau un supranume care să conţină această particulă: Ramses sau Ramoses („fiul lui Ra, zeul Soare”), Ahmoses („fiul lui Yah, zeiţa Lună”), Tuthmoses („fiul lui Thoth, zeul înţelepciunii”) sau Amenmoses („fiul lui Amon”).
Cartea Ieşirea sau Exodul începe cu o scurtă relatare despre descinderea israeliţilor în Egipt. Vizirul Iosif a reuşit să obţină de la faraon permisiunea ca tatăl său, Iacob (Israel), şi tribul său să se mute din Canaan în Egipt. Deoarece egiptenii aveau încă amintiri urâte despre hicsoşii care le-au ocupat ţara cu puţin timp în urmă, nu priveau cu ochi buni apariţia altui trib de păstori asiatici. Astfel, celor 70 de israeliţi li s-a dat ţinutul Goşen, în aceeaşi zonă a Deltei Nilului unde au fost stabiliţi hicsoşii. Când israeliţii au început să se înmulţească exagerat, faraonul a ordonat să fie ucişi toţi copiii de sex bărbătesc care urmau să li se nască.
În această vreme s-a născut Moise, într-o familie din casa lui Levi. Numele tatălui nu este dat în acest punct al povestirii, ci mult mai târziu, când aflăm că se numeşte Amram. Soţia acestuia, numită Iochebed, şi-a ascuns fiul timp de trei luni. Neputând să-l mai ţină ascuns pentru mult timp, l-a abandonat între trestiile de pe malul Nilului, într-un coş de papirus uns cu smoală şi lut. Fiica faraonului a găsit coşul când a venit să se scalde şi, văzând copilul plângând, i s-a făcut milă de el. Sora mai mare a acestuia, Miriam, care privise din depărtare la tot ce se întâmplase, s-a oferit să-i aducă o doică din rândurile israeliţilor. A adus-o chiar pe mama ei, care a fost de acord să-l alăpteze pe Moise în schimbul unei sume de bani. Când băiatul a crescut, a fost adus înapoi la fiica faraonului. Aceasta l-a adoptat şi i-a dat numele Moise.
Cât de adevărată este oare această legendă ? În autobiografia regelui akkadian Sargon cel Mare (cca. 2270 – 2215 î.Hr.), acesta susţine că mama sa era mare preoteasă în oraşul Azupiranu în timp ce tatăl lui rămâne necunoscut. După ce l-a născut pe Sargon în secret, l-a aşezat într-un coş de papură uns cu bitum şi i-a dat drumul pe fluviul Eufrat, pentru a evita uciderea lui. A fost găsit de Akki, grădinarul regelui, care l-a adoptat. Ulterior, Sargon va deveni amantul zeiţei Iştar, care îi va acorda tronul.
Pentru că Sargon a trăit cu mult timp înainte de Moise, este evident faptul că povestea biblică este un plagiat al celei akkadiene. Israeliţii au aflat povestea naşterii lui Sargon în timpul exilului în Babilon. Iar când s-au întors în Ierusalim şi au început să-şi scrie textele sacre, au inclus acea parte în legenda lui Moise. Până şi faptul că în Biblie ni se spune doar numele mamei lui Moise, în timp ce tatăl rămâne necunoscut, este identic cu faptul că doar mama lui Sargon era cunoscută, în timp ce tatăl lui nu.
Şi totuşi ambele variante, a lui Sargon şi a lui Moise, sunt simple copii ale unui mit egiptean mult mai vechi. După ce l-a născut pe Horus, adevăratul moştenitor al tronului, zeiţa Isis l-a ascuns între trestiile de pe malul Nilului, pentru a nu fi găsit de către faraonul uzurpator Seth. Seth, unchiul lui Horus şi fratele lui Isis, îl omorâse pe Osiris şi îi luase tronul. Auzind că Osiris are un moştenitor, fără îndoială că ar fi încercat să îl ucidă şi pe acela. Aşadar, zeiţa şi-a crescut fiul pe ascuns, până acesta a ajuns destul de mare pentru a-şi cere drepturile. Mama lui Horus, Isis, a fost ajutată să crească copilul de către sora ei, Nephtys, soţia faraonului Seth, la fel cum soţia faraonului a fost ajutată de mama copilului să-l crească pe Moise.
Adevărul care transpare din spatele legendelor e că Amenhotep al III-lea s-a însurat cu sora lui moştenitoare, Sitamon, pentru a primi tronul. Mai apoi s-a căsătorit şi cu Tiye, fiica vizirului Yuya (Iosif), numind-o Marea Regină, spre nemulţumirea preoţilor egipteni. Nefiind pur egipteană deoarece avea sânge israelit, Tiye nu putea fi moştenitoarea de drept a tronului şi nici mireasa zeului Amon, aşa cum erau considerate toate reginele Egiptului antic. Prin urmare, nici copiii săi nu puteau moşteni regatul. Dorind să-şi păstreze tronul, fiind presat de către preoţii amoniţi, Amenhotep al III-lea a decis să scape de fiii pe care i-i năştea Tiye. Astfel, primul lor fiu, Thutmose, a dispărut în condiţii inexplicabile. Regina nu a vrut să se repete povestea şi cu următorul fiu. Prin urmare, când l-a născut pe cel de-al doilea prin 1376 î.Hr., în al doisprezecelea an de domnie al soţului său, Tiye a încercat să-l înduplece pe faraon. L-a numit pe copil Amenhotep al IV-lea, pentru a arăta că e urmaşul lui Amenhotep al III-lea şi singurul moştenitor adevărat al tronului.
Însă preoţii lui Amon au fost mai convingători, amintindu-i faraonului că un copil impur pe tron ar fi însemnat nenorociri asupra Egiptului, deoarece ar fi atras mânia zeilor. Văzând că viaţa fiului ei este în continuare în pericol, Tiye l-a trimis la rudele sale israelite din Goşen, în Delta Estică a Nilului. Faptul că viaţa lui Amenhotep al IV-lea a fost ameninţată în copilărie se poate deduce din epitetul pe care şi-l atribuia adeseori, „cel care a trăit mult”, ceea ce înseamnă că în copilărie nimeni nu se aştepta să trăiască prea mult. Cei care au compus şi redactat primele cărţi ale Vechiului Testament au încercat să ascundă originile egiptene ale lui Moise, inventând o poveste în care el era fiul unor israeliţi din casa lui Levi. Au făcut acest lucru pentru simplul fapt că cel mai mare profet al evreilor, considerat de cei mai mulţi dintre ei adevăratul Mesia, trebuia să fie israelit pur-sânge. Credinţa lor spune că Israel e poporul ales de Yehova. Prin urmare, e de neconceput ca salvatorul israeliţilor să aparţină altei naţii, mai ales celei care i-a înrobit. Aşadar i-au atribuit lui Moise mitul lui Sargon sau pe cel al lui Horus pentru a arăta că viaţa i-a fost ameninţată încă de la naştere, dar şi pentru a explica faptul că a fost crescut atât printre israeliţi, cât şi ca prinţ al Egiptului.
Încă de la începutul domniei sale, în jurul anului 1360 î.Hr, Amenhotep al IV-lea („Amon este satisfăcut”) a reuşit să enerveze preoţimea egipteană. Şi-a schimbat numele în Akhenaton („spiritul viu al lui Aton”) şi a construit temple ale zeului său în oraşele lui Amon, Karnak şi Luxor. Un graffiti din templul de la Medium, din anul 30 de domnie al lui Amenhotep al III-lea, dovedeşte respingerea de către preoţii lui Amon a deciziei regelui de a-l numi pe Akhenaton moştenitor al tronului.
O stelă de graniţă din Amarna arată că Akhenaton a întâmpinat o puternică opoziţie şi a fost subiectul unor critici. Pentru a preveni o revoltă, mama sa l-a sfătuit să-şi construiască o nouă capitală la Amarna, pe care a numit-o Akhetaton („orizontul lui Aton”). Contrar părerii generale, numele Amarna nu derivă de la tribul musulman care s-a stabilit în acea zonă mai târziu. Ci de la numele din al doilea cartuş al zeului lui Akhenaton, Im-r-n. Amram este numele dat de Biblie tatălui lui Moise, iar Imran este numele dat de Akhenaton „tatălui” său, zeului Aton.
Noua religie a lui Akhenaton a câştigat mulţi adepţi în Egipt, spre nemulţumirea clerului amonit. Dar din cauza faptului că regele avea armata de partea sa, Amarna fiind practic o tabără militară, preoţii au evitat confruntarea. Conducătorul armatei era Ay, fiul lui Yuya şi unchiul lui Akhenaton. În noua sa capitală, regele s-a dedicat vieţii de familie, alături de venerarea zeului său. Nefertiti, soţia sa, i-a dăruit şase fiice, Akhenaton comandând multe fresce ce reprezentau marea şi fericita familie regală, ocrotită de zeul-soare. Akhenaton s-a numit Mare Preot al lui Aton, oficiind alături de Nefertiti. Din acest motiv Talmudul şi Manethon spuneau că Moise oficia ca şi Mare Preot iar Apion scria că Moise a ridicat case de rugăciune în aer liber şi a construit stâlpi cu figuri umane în vârf, în locul obeliscurilor. Regele a compus chiar şi câteva imnuri închinate lui Aton, ce au servit mai târziu ca model pentru psalmii lui David din Vechiul Testament.
Akhenaton îşi dorea un urmaş de sex masculin, pe care însă regina sa nu putea să i-l ofere. Ţinând cont că Nefertiti a născut doar fete, cei doi au ajuns la concluzia că e nevoie de o altă mamă care să nască viitorul rege. Noua soţie a lui Akhenaton a fost prinţesa mitanniană Kiya, care i-a dăruit tot o fiică. Neobţinând nici acum moştenitorul mult dorit, Akhenaton şi-a luat o a treia soţie. În anul 10 de domnie, aceasta i-a dăruit regelui un fiu, care a fost numit Tutankhaton („imaginea vie a lui Aton”).
După 17 de domnie, Akhenaton a aflat că se pregăteşte un complot împotriva sa, astfel încât, de teamă, a decis să abdice şi să fugă în Sinai. Fratele său a condus singur câteva zile apoi a fost ucis, urmând la tron Tutankhaton la vârsta de doar zece ani. Vechiul Testament susţine că Moise a ales să fugă de teamă să nu fie pedepsit pentru că a ucis un egiptean ce bătea un israelit. De ce a ales Akhenaton Sinaiul ca refugiu? Deoarece, deşi Sinaiul era considerat parte din Egipt, nicio garnizoană de armată nu era staţionată acolo. Oraşul de la graniţă, Zarw a rămas fidel lui Aton în timpul domniilor lui Tutankhaton şi Ay. În Sinai, Akhenaton putea primi sprijin de la aliaţii săi din Zarw şi, în acelaşi timp, putea să-şi exprime în voie ideile religioase.
Nu ştim prea multe despre ce a făcut Akhenaton în Sinai. Biblia spune că a stat acolo 40 de ani, s-a însurat cu fiica unui preot şi a fost păstor al turmei socrului său. În Egipt, Tutankhaton nu i-a călcat tatălui său pe urme. În anul patru de domnie, tânărul rege a redeschis templele celorlalţi zei şi a decretat că fiecare e liber să creadă în orice zeitate doreşte. Ba, mai mult, şi-a schimbat numele în Tutankhamon („imaginea vie a lui Amon”). Însă, după o domnie de zece ani, a fost la rândul său ucis. Tronul i-a revenit lui Ay, sfetnicul ultimilor trei regi. După ce a condus Egiptul doar patru ani, şi acesta a fost omorât.
Pentru că Ay nu avea niciun moştenitor, faraon a devenit Horemheb, liderul armatei. Acesta a luat măsuri drastice împotriva regilor de la Amarna: a ordonat să se şteargă numele lor din toate inscripţiile. Ba, mai mult, a interzis menţionarea numelui lui Akhenaton. Pentru a restabili vechea credinţă, Horemheb i-a numit viziri pe Ramses, marele preot al lui Amon, şi pe fiul acestuia, Seti. Le-a dăruit estul Deltei Nilului, numindu-i primari ai oraşului Zarw, pentru a-l lipsi pe Akhenaton de sprijinul oferit de locuitorii oraşului. Apoi, pentru ca răzbunarea împotriva răzvrătitului să fie completă, i-a pus la muncă silnică pe israeliţii din Deltă, obligându-i să construiască oraşele Pithom şi Raamses.
În Sinai, conform Bibliei, pe când păştea oile socrului său pe muntele Horeb, Moise l-a întâlnit pe zeul Yehova, care l-a anunţat că în curând va trebui să se întoarcă în Egipt, pentru a-i scoate pe israeliţi de acolo. Moise nu a părut prea încântat de misiunea care i s-a încredinţat. Chiar a încercat să se eschiveze, motivând că nu se putea exprima prea bine. Zeul i-a sugerat să-l ia cu el pe fratele său, Aaron, care putea să le vorbească israeliţilor. Deşi Biblia şi Talmudul susţin că Moise avea „vorbirea greoaie”, e greu de imaginat că acesta era adevăratul motiv pentru care nu se putea face înţeles de către israeliţi. „Vorbirea greoaie” a lui Moise este o camuflare a faptului că el nu ştia limba israeliţilor. Fiind egiptean, este firesc ca el să fi vorbit doar egipteana. Prin urmare, acesta este motivul pentru care îi era teamă că nu se va face înţeles de către israeliţi şi pentru care avea nevoie de fratele său să vorbească în locul lui.
După moartea lui Horemheb, puterea a fost preluată de Ramses I, cel care a instaurat Dinastia a XIX-a. Aflând de moartea lui Horemheb, Akhenaton s-a întors din Sinai, cel mai probabil pentru a revendica tronul.
Deşi toţi cei prezenţi i-au recunoscut identitatea şi, prin urmare, dreptul la tron, Ramses I avea de partea sa sprijinul armatei. Aşadar, Akhenaton a fost nevoit să renunţe la idee, mulţumindu-se să ceară să fie lăsat să plece înapoi în Sinai, împreună cu adepţii săi egipteni şi israeliţi, unde a şi murit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu