Zamolxis - zeu sau şarlatan ?

Românii sunt foarte mândri de strămoşii lor, deşi de cele mai multe ori aceştia au fost în realitate departe de imaginea idilică prezentată în cărţile de istorie. Câţi dintre bravii urmaşi ai lui Decebal şi Traian cunosc oare că "tatăl" Decebal era expert regional în fabricarea de monede false, la Sarmisegetuza descoperindu-se nu mai puţin de patru monetării clandestine iar "mama" Traian se dădea în vânt după băieţi, fiind de notorietate că în toate campaniile militare se afişa ostentativ cu amantul său. Dealtfel într-una din aceste campanii, cea îndreptată împotriva parţilor, a renunţat la cucerirea cetăţii Edessa doar după ce conducătorul oraşului, regele Abgarus, i l-a trimis pe fiul său, Arbandes, să-i mai aline dorul de casă.

Dar românii mai sunt mândri şi de mitologia lor iar în panteonul zeilor străvechi, Zamolxis ocupă pe departe locul cel mai important. De la erou civilizator, zeu mesianic, învăţător şi judecător al oamenilor vii sau gazda cerească prielnică şi mântuitoare a morţilor, Zamolxis întruchipează supremaţia spirituală a geto-dacilor ancestrali în faţa celorlalte popoare mai puţin evoluate cum ar fi, evident, grecii sau egiptenii.

Întemeierea coloniilor greceşti pe litoralul pontic, începând cu sec. VII-VI î.CH, au permis realizarea contactelor economice şi politice dintre colonişti şi autohtoni.Dezvoltând o civilizaţie materială superioară, cetăţile greceşti vor prospera curând din punct de vedere economic, mărfurile şi produsele lor fiind solicitate intens de către geţi.Ceramica grecească de foarte bună calitate, uneltele, armele şi podoabele, constituiau produsele predilecte cerute de localnici. În schimbul lor, aceştia ofereau piei, ceară, cereale şi sclavi, fiind cunoscut că geţii controlau în acea perioadă comerţul cu sclavi din partea de nord a Mării Negre, în principal prin porturile din Olbia, Chersonesos sau Gorgippia, de pe teritoriul actualei Ucraine. Aceşti nefericiţi ajunseseră atât de numeroşi în pieţele Atenei, încât termenul de "daos" adică dacul sau "geta" erau sinonime în piesele lui Menandru cu sclav sau servitor. Este foarte posibil ca printre aceştia să se fi găsit şi un tânăr care a atras atenţia filozofului grec Pitagora şi care a rămas în memoria posterităţii sub numele de Zamolxis.

Primele menţionări despre un personaj cu acest nume apar în scrierile lui Herodot, care spune despre Zamolxis că" ar fi fost om, rob în Samos, şi i-ar fi fost rob lui Pythagoras al lui Mnesarchos. De aici, devenind el liber, ar fi făcut avere mare şi, îmbogăţindu-se, s-ar fi întors la ai lui". Herodot îşi continuă istorisirea folosind nişte epitete nu prea elogioase la adresa strămoşilor noştri:" geţii ducând o viaţă rea şi fiind cam proşti, acest Zalmoxis şi-ar fi făcut un andreion în care să-i găzduiască pe fruntaşii cetăţenilor şi în timpul ospeţelor să-i înveţe că nici el, nici cei ce beau împreună cu el, şi nici cei ce se vor naşte din ei în veac nu vor muri, ci doar se vor duce într-un loc unde, trăind de-a pururea, vor avea parte de toate bunătăţile. În vreme ce săvârşea cele amintite şi spunea lucruri de felul acesta, el a poruncit să i se construiască o locuinţă subpământeană. Când a fost gata, Zalmoxis a dispărut din mijlocul geţilor şi, coborând în locuinţa lui de sub pământ, a trăit acolo vreme de trei ani. În al patrulea an el le-a apărut şi astfel Zalmoxis făcu vrednice de credinţă învăţăturile lui. În privinta lui Zalmoxis şi a locuinţei sale subpământene, eu nu resping cele spuse, dar nici nu le dau crezare prea mult".

Poetul roman Porphyrios, autorul cărţii" Viaţa lui Pitagora", este chiar mai explicit decât Herodot: "Pitagora a mai avut un tânăr discipol din Tracia. Avea numele Zamolxis, deoarece, după ce s-a născut a fost învelit într-o blană de urs, denumită în tracă, Zalmus. Pitagora l-a iubit şi l-a instruit în sublimele meditaţii privind ritualurile sacre precum şi despre natura zeilor. Unii spun că acest tânăr ar fi fost Thales şi că unii barbari l-au venerat ca pe Hercule. Se spune că a fost un sclav al lui Pitagora, care a căzut în mâinile hoţilor şi care l-au însemnat. Iar atunci când Pitagora a fost persecutat şi izgonit, el l-a urmat acoperindu-şi fruntea din cauza cicatricilor.". Strabon îl aminteşte ca" sclav al lui Pythagoras şi unele din cele cereşti le- a învăţat la acela, pe altele rătăcind pe la Egipteni şi cam atât. Şi întorcându-se acasă s-a făcut foarte preţuit de către conducători şi de către neamul lui tâlcuindu-le semnele prevestitoare, reuşind să-l convingă pe rege să-l ia tovarăş la domnie, ca unul ce e în stare să vestească cele din lumea zeilor. Iar acest obicei s-a întins până în zilele noastre, mereu găsindu-se câte cineva cu acest caracter, care să facă voia regelui, dar care să fie numit zeu de către Geţi".

Ideea unei locuinţe subpământene o regăsim şi la Pitagora care, întors din Egipt după o călătorie de iniţiere alături de tânărul Zalmoxis, şi-a săpat o groapă în afara oraşului, unde rămânea zile întregi, perioadă în care discipolii săi, conform lui Ion din Chios, erau convinşi că maestrul călătoreşte dincolo de moarte. Zalmoxis şi-a însuşit micile şarlatanii cu nemurirea sufletului ale grecului şi le-a transmis geţilor creduli, numiţi din acest motiv de Diodor din Sicilia,"imortalizanţi".

Pitagora avea se pare şi alte înclinaţii în afară de cele pentru călătorii exotice. Vegetarian, sensibil şi talentat cântareţ la liră, nu a fost niciodată căsătorit şi n-a avut copii. Printre protejaţii săi, pe lângă viitorul zeu al geţilor, mai întâlnim un elev de-al lui Theano, despre care unii istorici cred că e posibil să fi fost femeie şi soţie a sa, dar şi Hermodamas Creophylianul, pentru care s-a întors în Samos sau Eurymenes, un tânăr atlet pe care Pitagora îl antrena personal. Acest stil de viaţă nu era unul neobişnuit la vechii grecii, Socrate, Xenofon, Platon si chiar Herodot nefiind străini de astfel de practici.

Lucian din Samosata: "sciţii jertfesc lui Zalmoxis, unui om, fugar din Samos, ajuns la ei, Frigienii Lunii, Etiopienii zilei...", Clement din Alexandria: "iar Zamolxis era unul dintre sclavii de casă ai lui Pythagoras", Sfântul Hypolit Romanul: "druizii de la celţi s-au aplecat foarte adânc asupra filosofiei lui Pythagoras, întemeietorul acestei practici la ei fiind Zamolxis, sclav al lui Pythagoras, de neam trac", Origene: "câţi alţii n-au venit cu asemenea gogoşi, ca prin şarlatanie să câştige încrederea oamenilor simpli care-i ascultă? Cum se zice că făcea şi Zalmoxis la Sciţi, sclavul lui Pythagoras, şi Pythagoras el însuşi în Italia", Eusebiu, în "Viaţa lui Constantin cel Mare": "fenicienii pe Melkatharos şi pe Usuros şi pe alţi câţiva oameni muritori demni de dispreţ i-au declarat dimpotrivă zei, precum copiii arabilor pe un oarecare Dusaris şi pe Obodon şi geţii pe Zamolxis", precum şi mulţi alţi învăţaţi contestă originea divină a lui Zamolxis, coborându-l la nivelul de sclav şi impostor. La fel istoricul bizantin Agathias, în cartea sa "Domnia lui Iustinian", ridiculizează "ritualurile zalmoxiene şi închipuirile geţilor", filozoful Photius, în al său Lexicon consideră aşa-zisele minuni ale lui Zamolxis" care i-a fost sclav lui Pythagoras Samianul, al lui Mnesarchos", simple şmecherii, în timp ce un alt filozof, Ioan Zonaras, de la care ne-au rămas fragmentele în care Dio Cassius descrie războaiele daco-romane, foloseşte efectiv termenul "zalmodes" sau "zalmodis" cu sensul de sclav.

Unii istorici moderni ca E.R. Dodds, K.C Guthrie sau W.Burker, au considerat comportamentul lui Zamolxis ca fiind unul de origine şamanica. În sens ezoteric, şamanul este cel care îşi cunoaşte propria moarte sau cel care s-a întors din moarte, un iniţiat în misterele vieţii şi ale morţii. Şamanul are puterea de a descânta şi de a vindeca şi este în acelaşi timp şi vraci, vrăjitor, profet şi preot. După moarte, şamanul se încarnează de obicei în acvilă şi în şarpe, iar apoi in dragon. Dragonul cu cap de lup şi trup de şarpe este simbolul geţilor, figurat pe numeroase metope de pe Columna lui Traian. Etnograful elveţian K. Meuli a arătat într-un studiu publicat în 1935 că în urma contactului dintre populaţiile nord-pontice şi coloniştii greci o serie de elemente şamanice au pătruns în lumea greacă, influenţând chiar apariţia unor personaje cu trasături şamanice ca Abaris, Aristeas din Proccones sau Hermotimos din Clazomene. Descoperirea în lumea scito-geta a unor obiecte din recuzita şamanică gen sceptre, vase rituale sau diferite reprezentări pe obiecte de podoaba getice, aparţinând unora dintre inventarele mormintelor căpeteniilor tribale din sec IV î.Ch., confirmă teoria lui Meuli. Platon îl prezintă pe Zamolxis ca pe un vraci de la care geţii au învăţat diferite descântece şi leacuri. Strabon îl aseamană unui vindecător şarlatan, la fel cum procedează cu un alt mit al istoriei noastre, marele preot Deceneu, despre care spune că era " unul care făcea farmece, care rătăcise prin Egipt şi prinsese după ureche câteva din semnele cereşti, datorită cărora se credea că ştie cele zeieşti. Si după puţin timp a fost rânduit zeu, aşa cum am spus când am vorbit despre Zamolxis".

Alte menţionari despre miticul personaj sunt marginale şi preiau aceeaşi teorie a unui fost sclav care, prin impostură, a devenit conducătorul spiritual al unei populaţii primitive, care a rămas la fel de credulă şi ignorantă până în zilele noastre.