luni, 22 iulie 2013

Vlad Ţepeş, portret de  dement
image
Vlad Ţepeş s-a născut în cetatea Sighişoara ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul  şi al unei nobile transilvănene. Tatăl său fusese primit în Ordinul Dragonului, o societate militaro-religioasă, ale cărei baze fuseseră puse în 1387 de Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, viitor împărat al Sfântului Imperiu Roman şi de cea de-a doua soţie a sa, Barbara Cillei.Simbolul Ordinului era un dragon, iar scopul era părarea creştinismului și cruciada contra turcilor otomani. Datorită apartenenţei sale la acest ordin, tatăl lui Vlad Țepeș era supranumit Dracul.
La scurt timp însă, în 1436, numele lui va fi șters de pe lista cavalerilor deoarece în anul 1432, la numai un an de la înnobilare, contrar statutului creștin al Ordinului care avea ca scop protejarea creștinătății de păgâni, în speță de amenințarea otomană, Vlad al II-lea Dracul i-a condus personal pe turcii care au asediat și incendiat Cetatea Severinului, fiind uciși toți cavalerii teutoni din cetate, care luptau împotriva pericolului otoman. Tot în 1432 în fruntea acelorași turci, folosindu-se prin viclenie de titlul de cavaler al Ordinului, Vlad al II-lea Dracul ordonă deschiderea porților Cetății Caransebeșului care va fi incendiată, jaf și pustiire ce se va întinde în întregul sud al Transilvaniei, turcii retrăgându-se cu prăzi și robi nenumărați la sud de Dunăre. În 1442, din motive politice, Vlad Ţepeş și fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos, au fost ceruți ca ostatici de către sultanul Murad al II-lea; la vârsta de 17 ani, la un an de la moartea tatălui său, susținut de un corp de cavalerie turcească și de un contingent de trupe împrumutate lui de pașa Mustafa Hassan, Vlad a luat pentru prima dată domnia Valahiei. Dar, două luni mai târziu, a fost înfrânt de Vladislav al II-lea, care și-a recăpătat tronul. Pentru a-și asigura a doua și cea mai lungă domnie, Vlad al III-lea a trebuit să aștepte până în 20 august 1456, cand a devenit pentru urmatorii 6 ani domn al Ţării Româneşti.


Povestiri slave despre Draculea Voievod
Pentru varianta slavã a anecdotelor care-l au ca erou pe Vlad Ţepeş, cel mai vechi manuscris cunoscut: Mss. 11/1088, este provenit din colecţia mânãstirii Kirilo-Belozersk fiind conservat la Biblioteca Publicã „Saltî-kov-Scedrin" din Leningrad. Acesta a fost descoperit, publicat şi comentat întîia oarã de A. D. Sedelnikov, în 1929.
A fost în Ţara Munteneascã un voievod creştin de credinţã-greceascã cu numele de Draculea pe limba româneascã, iar pe a noastrã diavol, atîta a fost de rãu. Precum i-a fost numele lui, aşa şi viaţa lui.
 I. Odatã au venit la el nişte soli de la împãratul turcesc. Şi cînd au intrat la el şi s-au închinat dupã obiceiul lor, nu şi-au scos fesurile din cap. Atunci el i-a întrebat: „De ce aţi fãcut aşa? Aţi venit la un mare stãpînitor şi astfel de ruşine mi-aţi fãcut?". Iar ei i-au rãspuns: „Astfel de obicei are stãpînul nostru şi ţara noastrã". Dar el le-a spus: „Si eu vreau sã întãresc legea voastrã. Sã vã ţineţi cu tãrie!". Şi a poruncit sã le batã fesurile în capete cu cîte un cui mic de fier, Si le-a dat drumul, zicîndu-le: „Ducîndu-vã, spuneţi, stã pînului vostru: el este învãţat sã rabde din partea voastrã o astfel de ruşine, dar noi nu suntem învãţaţi. Sã nu trimitã obiceiul sãu la alţi stãpînitori, care nu vor sã-l aibã, ci sã-l ţinã la el". Iar împãratul s-a supãrat foarte tare în sinea sa pentru aceasta şi a pornit cu oaste împotriva lui şi a venit asupra lui cu multe puteri. Dar el a adunat toatã oastea cîtã avea şi a lovit pe turci în timpul nopţii şi a omorît o mulţime dintre ei. Dar nu a putut sã biruie cu oameni puţini împotriva unei oştiri mari şi s-a întors.Şi pe cei care au venit cu dânsul din lupta aceea, a început sã-i cerceteze el însuşi. Celui care era rãnit din faţã dãdea cinste mare şi-l fãcea „viteaz" al sãu. Dar pe cel care era rãnit din spate, poruncea sã-l punã în ţeapã cu şezutul zicând: „Tu nu eşti bãrbat, ci femeie".
II. Împãratul a trimis odatã la el un sol ca sã-i dea birul. Draculea a cinstit foarte mult pe solul acela şi i-a arãtat toatã averea sa şi i-a spus: „Eu nu numai cã vreau sã-i dau împãratului dania, dar vreau sã merg la el în slujbã cu toatã oastea mea şi cu toatã visteria. Cum îmi va porunci, aşa îi voi sluji.Şi tu vesteşte pe împãratul tãu, ca atunci cînd mã voi duce la el, sã dea poruncã împãratul în toatã ţara sa, ca sã nu mi se facã nici un rãu nici mie şi nici oamenilor mei. Iar eu voi veni la împãrat repede dupã tine şi îi voi aduce birul şi eu însumi voi veni la dânsul".Împãratul, auzind aceasta de la solul sãu cã Draculea vrea sã vinã la el în slujbã, pe acel sol al sãu l-a cinstit şi l-a încãrcat cu daruri şi a fost foarte bucuros, pentru cã atunci se rãzboia cu împãraţii şi cu ţãrile din rãsãrit. Şi îndatã a trimis prin toate cetãţile şi prin ţarã, ca atunci când va veni Draculea, nimeni sã nu-i facã nici un rãu, ba încã sã-i dea şi cinste mare. Draculea a pornit şi a strâns toatã oastea sa. Erau cu el şi pristavii împãratului şi-i dãdeau cinste mare. Iar el a strãbãtut prin ţara lui  vreo 5 zile, dar s-a întors pe neaşteptate şi a început sã prade oraşele şi satele. Şi a prins o mulţime mare şi i-a tãiat: pe unii turci îi puneau în ţepi, iar pe alţii îi tãia pe din douã şi îi ardea. Toatã ţara aceea a pustiit-o: nu a lãsat pe nimeni în viaţã, nici pe pruncii de la piept. Şi dupã ce a luat mare mulţime de pradã, s-a întors. Iar pe pristavii aceia, dupã ce i-a cinstit, le-a dat drumul, spunându-le: „Ducându-vã, povestiţi împãratului vostru dupã cum aţi vãzut. Cît am putut atît l-am slujit. Dacã slujba mea îi va fi plãcutã, eu îl voi mai sluji astfel dupã puterea mea".
III. Si aşa de mult ura rãul în ţara sa, cã dacã sãvîrşea cineva vreun rãu fie hoţie sau tîlhãrie sau vreo minciunã sau nedreptate, acela nu era chip sã rãmînã viu. Fie cã era boier mare, sau preot ori cãlugãr, sau om de rînd, ba chiar dacã cineva ar fi avut mare bogãţie, nu putea sã se rãscumpere de la moarte. Şi atît de temut era, încît a aşezat la fântâna aceea în loc pustiu, o cupã mare şi minunatã de aur. Şi cine vroia sã bea apã, trebuia sã bea cu acea cupã şi sã o punã la locul acela înapoi. Şi cîtã vreme a existat acea cupã, nimeni nu a îndrãznit sã o ia.
IV. Odatã a dat poruncã în toatã ţara sa ca cine este bãtrân şi bolnav, sau este beteag de ceva, sau sãrac, toţi sã vinã la el. Şi s-a adunat la dânsul o mulţime nenumãratã de sãraci şi de vagabonzi, care aşteptau de la el mare milã. Iar el a poruncit ca sã-i adune pe toţi într-o casã mare, pregãtitã în acest scop şi porunci sã le dea sã mãnânce şi sã bea dupã voie. Ei deci au mâncat şi s-au veselit. Atunci a venit la ei însuşi Draculea şi le-a spus:„Ce vã mai trebuie ?". Ei au rãspuns cu toţii: „Ştie domnul Dumnezeu sã dea şi mãria ta cum te va înţelepţi Dumnezeu!". El zise cãtre ei: „Vreţi sã vã fac fãrã griji şi sã nu duceţi lipsã de nimic pe aceastã lume ?". Iar ei aşteptau de la el ceva mare şi toţi au spus: „Vrem, stãpâne!" Atunci el a poruncit sã se închidã casa aceea şi sã o ardã cu foc şi toţi au ars acolo. Iar el spunea cãtre boierii sãi: „Sã ştiţi cã am fãcut aşa, mai întâi ca sã numai fie povarã altor oameni şi nimeni sã nu mai fie sãrac în ţara mea, ci toţi bogaţi, în al doilea rînd, i-am slobozit ca sã nu mai sufere nimeni dintre ei pe aceastã lume de sãrãcie sau de vreo neputinţã".
V. Odată au venit la el doi călugări romani.L-a luat pe unul dintre ei şi i-a arãtat de jur împrejurul curţii o mulţime nenumãratã de oameni traşi în ţepi şi pe roţi şi l-a întrebat: „Am fãcut oare bine aşa? Şi cum îi socoţi pe aceştia de prin ţepi?" Cãlugãrul i-a rãspuns: „Nu, stãpîne, rãu faci, pedepseşti fãrã milã”. A chemat apoi şi pe al doilea cãlugãr şi l-a întrebat la fel. Acela a rãspuns: „Tu eşti pus de Dumnezeu ca stãpân ca sã pedepseşti pe cei care fac rãu şi sã milostiveşti pe cei care fac bine. Iar aceştia au fãcut rãu şi au primit dupã faptele lor".Draculea a chemat atunci pe primul cãlugãr şi i-a spus:„De ce ai plecat din mînãstirea şi din chilia ta ca sã umbli pe la stãpînitorii cei mari, neştiind nimic ? Iatã acum tu însuţi ai spus cã aceştia sunt nişte mucenici. Eu vreau sã te fac si pe tine mucenic, ca şi tu sã fii împreunã cu ei mucenic". Şi porunci sã-l punã în ţeapã cu şezutul. Iar celuilalt a poruncit sã i se dea 50 de ducaţi de aur spunând: „Tu eşti un bãrbat înţelept". Şi a poruncit sã-l ducã cu trãsura cu cinste pânã în Ţara Ungureascã.
VI. Odatã a venit la dânsul în cetate un negustor, un strãin oarecare din Ţara Ungureascã. Şi, dupã porunca lui, şi-a lãsat carul în uliţa oraşului, înaintea casei. Şi marfa şi-a lãsat-o în cãruţã, iar el însuşi dormea în casã. Şi venind cineva i-a furat din cãruţã 160 de ducaţi de aur. Negustorul s-a dus la Draculea şi i-a spus de pierderea aurului. Draculea i-a spus:„Du-te! În noaptea aceasta îţi vei gãsi aurul". Şi porunci sã caute pe hoţ prin tot oraşul, spunând: „Dacã nu se va gãsi hoţul, atunci voi nimici tot oraşul". Şi a poruncit ca sã aducã aurul sãu şi sã-l aşeze în cãruţã în timpul nopţii. Dar a pus cu un galben mai mult. Negustorul s-a sculat şi a gãsit aurul. Şi a numãrat o datã şi de douã ori şi gãsea un galben mai mult. Şi ducându-se la Draculea îi spuse: „Stãpâne, am gãsit aurul, dar uite acest galben este în plus, nu este al meu".Atunci aduserã şi pe hoţul acela cu tot aurul la el. Şi Draculea zise negustorului: „Mergi în pace! Dacã nu mi-ai fi spus despre galbenul adãugat, aş fi fost gata sã te pun şi pe tine în ţeapã, împreunã cu acest hoţ".
VII. Dacã vreo femeie oarecare sãvârşea dragoste deosebit de bãrbatul ei, el poruncea sã-i taie ruşinea şi sã o jupoaie de piele şi sã o lege goalã. Şi pielea aceea poruncea sã o spânzure de un stâlp în mijlocul cetãţii şi al târgului. Tot aşa fãcea fetelor, care nu-şi pãstrau fecioria, precum şi vãduvelor; unora le tãia gurguii sânilor, alteia îi jupuia pielea de pe ruşinea ei şi bãga în ruşinea ei un drug de fier înroşit în foc şi ieşea pe gurã. Şi şedea aşa goalã, legatã de stâlp, pînã ce carnea şi oasele ei se risipeau sau erau spre hrana pãsãrilor.
VIII. Odatã el mergea pe drum şi a vãzut pe un sãrac oarecare o cãmaşã ruptã, murdarã. Şi l-a întrebat: „Oare ai nevastã?" Iar el a rãspuns: „Am, stãpîne". El însã i-a spus: „Du-mã la casa ta sã o vãd".Şi a vãzut cã soţia lui era tânãrã şi sãnãtoasã. Şi a spus bãrbatului ei: „În primãvarã, ai semãnat in?". Iar el rãspunse: „Doamne, am in mult". Şi i-a arãtat o mulţime de in. Iar Draculea zise cãtre femeia lui: „De ce eşti leneşã faţã de bãrbatul tãu ? El este dator sã semene şi sã are şi sã te hrãneascã, iar tu eşti datoare sã-i faci bãrbatului tãu îmbrãcãminte curatã şi frumoasã, iar tu nici cãmaşã nu vrei sã-i faci, sãnãtoasã fiind la trup. Tu eşti vinovatã şi nu bãrbatul tãu. Dacã bãrbatul tãu nu ar fi semãnat in, atunci bãrbatul tãu ar fi fost vinovat". Şi a poruncit sã-i taie amîndouã mîinile şi trupul ei sã-l puie în ţeapã.
IX. Odatã se ospãta sub trupurile oamenilor morţi care erau puşi în ţeapã, mulţime mare, împrejurul mesei lui. Iar el mânca în mijlocul lor şi cu aceasta se desfãta. Dar o slugã a lui pe care o aşeză în faţa lui ca sã mãnânce, nu a mai putut sã îndure mirosul acela şi şi-a astupat nasul şi a plecat capul într-o parte. El a întrebat-o: „De ce faci aşa?" Sluga i-a rãspuns: „Stãpâne nu pot sã sufãr putoarea asta". Draculea a poruncit îndatã ca sã-l punã în ţeapã, zicând: „Tu trebuie sã trãieşti acolo sus, pentru cã putoarea nu poate sã ajungã pânã la tine".
X. Astfel de obicei avea Draculea: Ori de unde venea la el un sol, de la împãrat, sau de la rege şi nu era îmbrãcat în chip ales şi nu ştia ce sã rãspundã la întrebãrile lui sucite, îl punea în ţeapã, zicându-i: „Nu sunt eu vinovat de moartea ta, ci stãpânul tãu, sau tu însuţi. Mie sã nu-mi spui nimic rãu. Dacã stãpânul tãu, ştiindu-te cu minte puţinã şi neînvãţat, te-a trimis la mine, la un stãpânitor înţelept, atunci stãpânul tãu te-a omorât; iar dacã cumva ai îndrãznit, tu însuţi sã vii, nefiind învãţat, atunci tu însuţi te-ai omorât”.Unui astfel de sol îi fãcea o ţeapã înaltã şi auritã toatã şi-l punea în ea. Iar stãpânului lui îi scria aceste cuvinte prin alţi oameni: „Sã nu mai trimitã la un stãpân preaînţelept în solie pe un om puţin la minte şi neînvãţat".
XI. Meşterii i-au fãcut nişte butoiaşe de fier. El le-a umplut şi le-a pus într-un râu, iar pe meşterii aceia a poruncit sã-i taie ca nimeni sã nu afle, decât numai diavolul al cãrui nume îl purta şi el.
XII. Odatã craiul unguresc, Mateiaş, a pornit cu oaste asupra lui. El a poruncit împotriva craiului şi s-a întâlnit cu dânsul şi s-au ciocnit amândoi şi au prins pe Draculea viu, pentru cã a fost predat de ai sãi, din cauza rãscoalei. Şi a fost adus Draculea la crai, care a poruncit sã-l arunce în temniţã. Şi a stat închis la Vişegrad pe Dunãre, mai sus de Budin,12 ani, Iar în Ţara Munteneascã a pus un alt voievod.
XIII.Dupã ce a murit acel voievod, craiul a şi trimis la el în temniţã sã-l întrebe dacã va vrea sã fie voievod în Ţara Munteneascã, cum a fost şi mai înainte, atunci sã primeascã credinţa latinã. Iar dacã nu va vrea, atunci va muri în temniţã. Draculea însã a iubit mai mult dulceaţa lumii vremelnice,decât pe aceea a lumii veşnice şi fãrã de sfârşit şi s-a lepãdat de ortodoxie şi s-a abãtut de la adevãr, a pãrãsit lumina şi a primit întunericul. Vai, nu a putut sã îndure greutãţile vremelnice ale temniţei şi s-a pregãtit pentru chinurile cele fãrã de sfîrşit şi a pãrãsit credinţa noastrã ortodoxã, şi a primit înşelãciunea latinã. Regele nu i-a dat numai domnia în Ţara Munteneascã, ci şi pe sora sa bunã i-a dat-o de soţie. De la dânsa a avut doi fii. A mai trãit puţin, ca la 10 ani şi astfel s-a sfârşit.
XIV. Spun despre dânsul cã nici când şedea în temniţã nu şi-a lãsat obiceiul sãu rãu, ci vâna şoareci şi cumpãra pãsãri de la târg şi le chinuia astfel: pe una o punea în ţeapã alteia îi tãia capul, iar altora le smulgea penele şi le dãdea drumul. Şi s-a învãţat sã coasã şi cu aceasta se hrãnea în temniţã.
XV. Sfîrşitul lui a fost astfel: trãia în Ţara Munteneascã şi au venit asupra ţãrii lui turcii şi au început sã jefuiascã. El i-a atacat şi turcii au început sã fugã. Oastea lui Draculea a început sã-i taie fãrã milã şi i-a gonit. Iar Draculea de bucurie s-a suit pe un deal sã vadã cum taie pe turci. S-a rupt astfel de oastea celor apropiaţi lui, travestindu-se ca turc. Apropiaţii lui socotindu-l drept turc l-a lovit unul cu lancea. El, vãzând cã este omorât de cãtre ai sãi îndatã a ucis cu sabia sa pe cinci dintre ucigaşii sãi. Pe el însã l-au strãpuns cu multe suliţe şi astfel a fost omorât.


Cronicile germane
Naraţiunilor germane despre Ţepeş-Dracula au fost strânse şi tipãrite într-o broşurã la Strassburg, în 1500, de Matthias Hupfuff.
"Aici se povesteşte chiar o îngrozitoare, înspăimântătoare istorie despre sălbatecul tiran Dracula Voevod. Cum a tras el oameni în ţeapă şi i-a fript şi cu capetele într-un cazan i-a fiert după anul 1456 de la naşterea lui Christos.
I. Apoi bãtrînul guvernator al Ungariei porunci uciderea lui Dracula cel bãtrîn. Şi Dracula cu fratele sãu şi-a lepãdat credinţa lor şi au fãgãduit şi jurat sã treacã la creştinism pe care sã-l apere şi sã-l pãstreze.
II. În acelaşi an (Dracula) a fost înscãunat domn înValahia şi porunci uciderea voievodului Laslo( Vladislav al-II-lea, zis şi Ladislau Vallachus- n.r.), care el însuşi fusese domn aici.
III. Îndatã dupã aceea (Dracula) a dat foc în Transilvania şi în Ţara Bîrsei în satul cu numele Beneşti şi a luat cu el, în ţara lui în Valahia, femei şi bãrbaţi, tineri şi bãtrîni ferecaţi în lanţuri de fier şi aici i-a tras pe toţi în ţeapã.
IV. De asemenea, a poruncit ca toţi bãrbaţii tineri care au fost trimişi în ţara sa pentru învãţarea limbii (sã prindã limbã) sã fie închişi într-o camerã şi sã fie arşi; aceştia sã fi fost vreo patru sute.
V. Apoi a fãcut pace şi în acelaşi timp a pus sã fie traşi în ţeapã negustori şi cãrãuşi din Ţara Bîrsei. El a stârpit de asemenea un neam întreg şi a tras în ţeapã de la cel mai tânãr pînã la cel mai bãtrîn. Şi pe unii din oamenii sãi i-a aruncat dezbrãcaţi într-o groapã pînã la brâu şi apoi a poruncit sã fie strãpunşi, pe cîţiva i-a înfipt şi i-a jupuit.
VI. De asemenea, Dracula a poruncit boierilor sãi de prim rang, uciderea lui Laslo. Dupã aceea, pe cînd deveni voievod în Valahia, porunci sã fie ucişi mulţi nevinovaţi. El şi-a adunat multe comori şi averi.
VII. Apoi l-a prins pe Dan cel tânãr (Vladislav al-II-lea, fiul lui Dan al-II-lea) şi i-a poruncit sã-şi sape groapa şi a pus sã i se cânte dupã legea creştineascã şi a poruncit sã i se taie capul lîngã aceastã groapã.
VIII. De asemenea, au fost trimişi în Valahia soli din regatul Ungariei şi Saxoniei şi Transilvaniei, în numãr de 55. Pe aceştia, Dracula i-a lãsat sã aştepte 5 sãptãmîni şi porunci sã li se facã acestora ţepi pentru adãpost; astfel cã aceştia s-au aflat în mare nelinişte. Aceasta a fãcut-o pentru cã îi era fricã de trãdare. Între timp, merse în Ţara Bârsei şi distruse grînele şi toate cerealele; porunci sã fie arse şi porunci prinderea populaţiei şi o duse în afara Braşovului, aşa numit, astfel a lucrat Dracula la capela Sf. Iacob. El a poruncit sã se ardã mahalaua oraşului şi pe cînd se fãcu dimineaţã în ziua urmãtoare, porunci tragerea în ţeapã lîngã capelã a femeilor şi bãrbaţilor, tinerilor şi bãtrînilor şi s-a aşezat la mijloc printre ei şi a luat cu bucurie masa de dimineaţã
IX. El luã de acasã o întreagã familie (de neam), şi de la cel mai mic pînã la cel mai mare — copii, prieteni, fraţi, surori — îi trase în ţeapã pe toţi. (Posibil, în aceastã naraţiune s-ar identifica execuţia familiei boierului Albu, duşman al lui Ţepeş.)
X. De asemenea, au fost trimişi la el câţiva strãini, italieni şi francezi. Când ei ajunserã la el, se înclinarã si-şi scoaserã pãlãriile, dar tichiile de dedesubt şi le pãstrarã. Atunci el îi întrebã pentru ce nu-şi scoaserã şi tichiile. Ei spuserã cã nu le stã în obicei şi ei nu şi le scot nici în ţara împãratului. Dracula le spuse: «Eu vreau sã vi le întãresc». Pe loc puse sã li se batã în cuie tichiile, pentru ca acestea sã nu le cadã de pe cap şi sã le rãmînã obiceiul.
XI. De asemenea, venirã în ţara sa doi cãlugãri. Pe aceştia îi pofti sã vinã la el (şi) aceasta se şi întâmplã. Atunci îl luã pe unul din ei şi-l întrebã ce se spune de bine despre el. Acest cãlugãr, fiindu-i foarte teamã de el, spuse:«Se spune numai de bine despre tine şi cã eşti chiar un domn credincios. Aceasta o spun şi eu despre tine ». El porunci cãlugãrului sã rãmânã şi i se aduse celãlalt cãlugãr. Acesta fuse întrebat de el şi răspunse ca şi primul: că se spune de bine despre el. Atunci se gîndi celãlalt cãlugãr: «Eu trebuie sã mor odatã, vreau sã-i spun adevãrul». Şi spuse: «Eşti cel mai mare tiran care se poate afla în lume. Şi nu am vãzut nici un om vreodatã care sã te vorbeascã de bine ». Atunci Dracula zise: «Tu mi-ai spus adevãrul, pentru aceea te las sã trãieşti». Şi-i dãdu drumul. Şi trimise din nou la primul şi gândi cã şi el va spune adevãrul, dar el îi vorbi ca şi mai înainte. Dracula grãi: «Luaţi-l de aici». Şi puse sã-l tragã în ţeapã din cauza ascunderii adevãrului
XII. De asemenea, porunci sã fie prãjiţi copiii (şi) pe aceştia trebuirã sã-i mãnânce mamele lor. Şi le tãie femeilor sânii (şi) pe aceştia trebuirã sã-i mãnânce bãrbaţii lor. Dupã aceea puse sã-i tragã în ţeapã pe toţi.
XIII. De asemenea, a fost un târg în ţara sa; negustorii trebuiserã sã lase peste noapte totul în dughenele lor Cum peste zi fãcuserã vînzare, Dracula  peste noapte în toate dughenele; luã câţiva din banii unora şi-i adaose altora în dughenele lor şi îşi însemnã cât a luat sau a dat unuia şi altuia. Şi când se fãcu ziuã, Dracula merse prin dughene şi-i întrebã pe câţiva ce au pierdut şi le-a plãtit.Cei care au gãsit mai mult şi nu au spus, vrea două sute, pe aceştia a pus sã fie traşi în ţeapã
XIV. De asemenea, au venit odatã negustori în ţara sa la un târg şi aceştia se plânserã toţi cã ei nu puturã câştiga vreun ban. Când auzi Dracula aceasta, le cumpãrã toate mãrfurile lor şi le dãdu lor bani frumoşi. Atunci negustorii plecarã îndatã şi venirã curând înapoi şi aduserã alte mãrfuri. Apoi târgul se sfârşi. Când Dracula vãzu aceasta, puse sã-i aducã pe toţi la el şi le spuse: « Voi sânteţi cu toţii foarte şireţi şi mincinoşi, vã plângeţi cã nu aţi câştigat nici un ban şi îndatã ce aţi vândut marfa aţi adus alta ». Şi puse sã fie traşi în ţeapã toţi împreunã.
XV. De asemenea, el a prins oameni şi neamuri care se aflau în alte dughene. Şi negustori şi alţi oameni care au venit în ţara sa, pe toţi a pus sã-i jupoaie şi sã-i taie, cum se taie varza. El a prãjit mamelor copiii lor şi ele au trebuit sã-i mãnânce. Şi multe alte înspãimîntãtoare şi îngrozitoare lucruri pe care el le-a fãcut.
XVI. Curând dupã aceasta, îl prinse regele Ungariei şi-l ţinu multã vreme greu închis. Dupã aceea se botezã la Offen şi se cãi mult. Dupã aceasta, regele îl fãcu pe Dracula voievod, din nou domn, cum fusese mai înainte.
XVII. De asemenea, a pus sã i se ascundã comorile cu multã viclenie şi dupã asta porunci sã fie omorâţi unul dupã altul, pânã la unul, meşterii sãi, apoi chemã un bãiat la el şi-l întrebã dacã ştie unde şi-a ascuns comorile. Bãiatul spuse cã nu ştie de aceasta. Dar el ştia taina celor petrecute. Dracula îl ucise şi pe acesta, pentru ca nimeni sã nu ştie despre comoara sa sau s-o gãseascã".


Atacul de noapte împotriva cămilelor turceşti

 Primele cronici turceşti îi aparţin lui Konstantin Mihailovič de Ostroviča (secolul XV), sârb de origine, fost ienicer în armata turca si participant la campania din 1462 din Tara Româneasca. În memoriile sale, fostul ienicer ne prezintă un Vlad Tepes nemilos, sângeros si crud. Astfel, relatând campania în Imperiul Otoman din iarna anilor 1461-1462, Mihailovic consemneaza: "pornind Dracul cel Tânar, a adunat oaste si era iarnă, Dunărea era îngheţată şi a trecut voievodul Dracul peste Dunăre cu toţi oamenii săi în ţara împăratului, mai jos de Nicopole. Si acolo a dat drumul oamenilor săi sa omoare, atât pe turci, cât si pe creştini, prin sate şi în oraşele deschise şi au pricinuit mare pagubă împăratului turcesc. Si tuturor celor ucişi a pus de le-a tăiat nasurile, atât femeilor, cât si barbaţilor şi a trimis aceste nasuri regelui Mathias al Ungariei, fălindu-se ca acele multe nasuri sunt tot atât de mulţi turci biruiţi şi ucişi. (“Am ucis ţărani, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, tot ce trăieşte în Oblucitza şi Novoselo, unde Dunărea se varsă în mare, până la Rahova lângă Chitila, Samovit si Ghighen. Am ucis 23884 de turci, fără să-i socotesc pe cei arş iîn casele lor şi pe cei ale căror capete au fost tăiate de soldaţii mei. Asta ca să ştie Inăţimea Ta că nu mai poate fi pace între mine şi Mehmet.”-n.red.). După aceea întorcându-se, a venit la Brăila la solul împăratului, iar solul nu ştia ce se întâmplase. L-a prins cu toţi slujitorii lui, care erau în număr de 30, şi a poruncit să-i lege într-un turn. Iar a treia zi a poruncit mai întâi să-l tragă în ţeapă pe Hamza-beg, solul împăratului şi în jurul lui pe toţi slujitorii lui".
Un portret al domnitorului, apropiat de cel din povestirile germane, realizează şi cronicarul Tursun-bey (sec. XV). "Când acel tiran sângeros si ghiaur fără îndurare a ajuns domn al Tării Româneşti, a fost impus de Poartă la dări foarte mari. [...]. Dar era un tiran neîndurător faţă de ghiauri. Cruzimea lui era atât de mare, încât daca cineva dintr-un sat savârşea vreo nelegiuire, trăgea în ţeapă pe toţi locuitorii acelui sat, bărbaţi, femei şi copii la un loc. În faţa cetăţii de lemn (Agaç-Hisar) unde îsi avea reşedinţa, el a pus, pe o lungime de şase mile, să i se împletească două rânduri de garduri, pe lânga care a pus mărăcini, spunând că-şi face o gradină. Apoi a umplut locul dintre cele două garduri cu unguri, moldoveni şi valahi traşi în ţeapă. În afară de aceasta, împrejurimile cetăţii fiind împădurite, de fiecare cracă de copac atârnau nenumăraţi oameni spânzuraţi si poruncise ca cel care va lua jos pe unul dintre spânzuraţi să fie spânzurat în locul aceluia".
Celebrul atac de noapte al lui Vlad Ţepeş este văzut din cu totul altă prismă de cronicarul turc: "Iar acel îndrăzneţ şi fanfaron, - sustine acesta - neputând ţine piept năprasnicei năvale a împăratului, a luat-o îndată la fugă, ajungând la locurile cele mai adăpostite ale tării, se aţinea prin codri, aşteptând să vadă sfârşitul lucrurilor ce se întâmplau. Împăratul însă prăda şi pustia ţara lui şi la urmă îl puse domn al geţilor pe Radu, fratele aceluia [...]. Iar Draculea, descurajat acum cu totul de starea lui de lucruri şi nemaiavând nicio nădejde în viitor de domnie, s-a hotărât ca, omorând, să facă un rău duşmanilor, chiar de-ar fi el însusi s-o păţească. Şi hotărând aceasta în afară de mintea lui, vrea în timp de noapte să atace tabăra. Şi la miez de noapte, atacă fără nicio ordine si rânduiala o margine de tabără şi face mult omor printre animale, cămile, cai şi catâri; căci peste oameni n-a dat [...]. Iar Draculea, strecurându-se pe aici pe undeva şi scăpând cu fuga, a plecat la peoni (unguri, n.red.); aceştia însă, prinzându-l, l-au aruncat în închisoare".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu