luni, 22 iulie 2013

Tudor Vladimirescu, un  boiernaş în slujba Rusiei
image
În 1812, la doar 30 de ani, Tudor Vladimirescu poseda o avere substanţială, îşi permitea să cumpere şi apoi să vândă peste Dunăre câteva sute de mii de ocale de porumb la un singur transport (aprox. 10 vagoane), să cumpere la o singură comandă 1000 de vite, să semneze plăţi de 3000 lei (echivalentul a zeci de mii de dolari astăzi).Averea sa imobiliară era şi ea consistentă:” Case, moşii-în mare parte cultivate cu vie-avea în Cerneţi, în câmpia Severinului, la Dălboaca şi Cloşani, Calnic, Hălânga-din Mehedinţi şi la Purcari- în judeţul Gorj. Avea de asemenea mori la: Severin, Topolniţa, Pleşuva, Păducel, Baia de Aramă sau Tismana. Cârciumă la Balta-Mehedinţi. Vorbea patru limbi străine: germana, greaca, rusa şi franceza.S-a păstrat traducerea legislaţiei austriece, în termeni juridici, din germana în greacă facută de Tudor Vladimirescu. Într-o scrisoare către Nicolae Văcărescu, el subliniază poziţia sa faţă de boieri: ”Măcar eu asupra acestei tagme nu sunt voitor de rău, ci încă mai vârtos le voiesc întregirea şi întărirea privilegiilor.”Aşadar care erau în realitate motivaţiile sociale ale acestui boiernaş destul de înstărit şi cultivat, pe ale cărui moşii existau şi robi, şi tarani clăcaşi şi servitori? Documentele zonei în care a activat ca zapciu dovedesc că şi Tudor Vladimirescu făcuse abuzuri de putere, la fel ca cele pe care avea să le incrimineze la Tismana. Este vorba de incidente violente în urma cărora nişte oameni şi-au pierdut viaţa. Într-o declaraţie olografă a lui Tudor din 21 iunie 1808, acesta recunoaşte:”Adeverinţa mea la mâna Mariei, soţia răposatului Constandin Băşică, precum se ştie că, din neajungerea mea la minte, bătându-l peste măsură, din care bătaie peste un ceas a murit”. Alte episoade extrem de neplăcute sunt înregistrate înainte de 1821, între care şi o consemnare a folosirii ca mijloc de tortură a procedeului ”ruleta rusească”.Cum se explică faptul că o revoltă socială înarmată primeşte imediat aderenţi din partea marilor boieri Grigore Băleanu, Scarlat Grădişteanu, Nicolae Văcărescu, Grigore Filipescu, episcopul Ilarion şi, mai târziu, mitropolitul Dionisie Lupu, la care s-au adăugat şi trei greci adversari ai Eteriei: Manoil Vilara, Dionisie Fotino şi Nicolae Căţăcatu? În total au fost 56 de boieri de partea lui Tudor care, ca semn de bunăvoinţă, execută în 12 martie pe căpitanii Iova şi Ienciu pentru că jefuiseră nişte boieri la Beneşti.


Tudor Vladimirescu- mason

Eteria este o străveche instituţie a grecilor, o asociaţie care urmărea un scop comun, religios, funerar şi politic al membrilor săi. Apariţia Eteriei a fost înconjurată de mister, existând mai multe ipoteze cu privire la data, locul şi persoanele care au stat la originile ei: 1) ar fi fost fondată de poetul grec Constantin Rhigas din Velestino (Velestinlis), care începând cu anul 1796, aflându-se în străinătate, a creat o reţea de asociaţii secrete la Viena, Triest şi în alte oraşe din Imperiul Habsburgic, organizaţie pe care a numit-o  Eteria - Philiké Hetairia. Rhigas visa la reconstituirea Imperiului Bizantin, ce urma să includă şi Ţările Române; 2)  o altă ipoteză susţine că Eteria a luat naştere la Viena, la începutul secolului al XIX-lea, întemeietor fiind „principele” Alexandru Ipsilanti, membru al unei loji masonice din Sankt-Petersburg; 3) la originile „Eteriei” ar fi stat grecul Ioan Capodistria (Capo d’Istria), care în funcţia deţinută, de  de ministru de externe al  Rusiei ţarului Alexandru I, devenise „oracolul şi nădejdea” întregii naţiuni greceşti.
.Ipoteza cea mai apropiată de adevăr conform părerii multor cercetători, este că Eteria/ Societatea amicală (Frăţia) era o organizaţie secretă creată la  Odessa la 14 septembrie  1814,  de  către  trei negustori: Nikólaos Skúfas din Arta, Atanasie Tsakalof din Janina şi Emanoil Xánthos, din insula Patmos, după ideile lui Rhigas. Societatea Frăţia îşi propunea  cu precădere, eliberarea grecilor apoi „uniunea armată a tuturor creştinilor” pentru lupta comună contra Imperiului otoman şi întemeierea unor state creştine libere, îndeosebi a unei Elade libere.
Eteria a fost o  organizaţie secretă creată după modelul carbonarilor italieni. Iniţierea membrilor se încheia cu prestarea unui jurământ care garanta fidelitatea, devotamentul şi supunerea celui iniţiat, obligat la păstrarea secretului absolut. După depunerea jurământului, iniţiatul primea o diplomă de membru, alfabetul cifrat al Eteriei şi parola de recunoaştere. Era avertizat că din legământul prestat îl mai putea elibera doar moartea. Eteriştii au organizat mişcarea după modelul unei loje francmasonice cu gradele, ritualurile şi simbolica de rigoare, folosind un limbaj mistic. Eteria s-a constituit, conform aprecierii lui Dan Amedeo Lăzărescu, în „cea dintâi activitate masonică pe scară mare desfăşurată în Ţările Române” în primul sfert al secolului al XIX-lea. La Eterie, ca şi la lojile de tip masonic care au pregătit-o, s-au raliat boieri, intelectuali şi neguţători autohtoni.
Ţarul Rusiei, Alexandru I, a hotărât să folosească în scopurile sale aspiraţiile de libertate ale popoarele balcanice şi, în primul rând, ale grecilor. În ceea ce priveşte Principatele Dunărene, cel mai potrivit om pentru  acest scop era  considerat Tudor Vladimirescu: avusese funcţii în administraţia locală şi  a  luptat ca şi comandant de panduri în războiul ruso-turc din 1806-1812, de partea ruşilor. Pentru că obiectivul principal al Eteriei era lupta contra turcilor, conducătorii acestei mişcări aveau nevoie de răscoala popoarelor din ţările vasale Porţii otomane. Din acest motiv ei fac apel la Tudor Vladimirescu, iniţiat în secretele Eteriei şi introdus în mişcare: depunând jurământul secret, el se angajase alături de eterişti pentru eliberarea popoarelor creştine de asuprirea otomană. Conform scrierilor lui  Ioan Dârzeanu (Biv Vel Serdar), Tudor Vladimirescu ar fi fost iniţiat mason în casa fanariotului Constantin Samurcaş din Bucureşti în luna noiembrie 1820, casă în care se ţineau consfătuirile secrete ale unei loji eteriste. Tudor fusese recomandat de Iordache Olimpiotul, ofiţer în „straja domnească” şi membru activ al Eteriei.
În anul 1947 Emil Vârtosu a publicat un document de o mare importanţă pentru explicarea şi înţelegerea poziţiei lui Tudor în cadrul mişcării. Este vorba despre rezumatul unui document încheiat între Tudor şi „Societatea Frăţia” la 27 decembrie 1820, act ce purta semnăturile lui Tudor Vladimirescu, Iordache Olimpiotul şi Farmache, din care rezultă că iniţierea şi participarea formală şi efectivă la Eteria a început pentru Tudor doar de la acea dată. Cunoscând că Tudor s-a înţeles cu Iordache Olimpiotul şi că cel dintâi era omul potrivit care să sprijine Eteria, autorii planului general de acţiune al mişcării greceşti l-au numit „Comandant al armatelor de la Craiova”. În consecinţă, Tudor făcea parte din grupul celor cinci „hiliarhi” puşi sub comanda lui Bimbaşa Sava şi Iordache Olimpiotul, comandanţii gărzii domneşti din Bucureşti, care aderaseră la Eterie, iar şefii Eteriei admiteau rolul principal ce-i revenea lui Tudor în Oltenia. Un alt argument în favoarea faptului că a fost iniţiat  înainte de începerea acţiunilor, l-ar constitui corespondenţa trimisă de Tudor Vladimirescu la Chişinău generalului Intzov şi prinţului Ipsilanti. În răspunsul său, Ipsilanti transmitea ordine „eteristului Tudor Vladimirescu”, cerându-i să profite de moartea domnului Alexandru Şuţu pentru a ridica armata valahă de panduri. Interesant e că în ciuda apartenenţei sale masonice, Tudor se comporta ca un drept credincios ortodox, înălţător de biserici şi permanent slujitor al credinţei. Întreaga sa corespondenţă este străbătută de sentimentul creştin curat, la care se adaugă tradiţia sa de familie: în polmelnicul de la biserica din Cloşani, din 15 rude înscrise în penticostarul dăruit lăcaşului, 6 erau preoţi.


Interese personale
Într-o scrisoare din martie 1821 se arată că Tudor Vladimirescu fusese prădat de 1000 de taleri de un anume Barbu Robescu, şef al unor tâlhari, cu care se judeca din 1818, fără ca să fie despăgubit. Într-un raport al consulului austriac Fleischakl din 7 martie 1821 se relatează că Tudor a intrat în negocieri la Craiova cu comandantul trupelor trimise împotriva sa şi că ar fi cerut 70 000 de lei ce pretindea că i se datorau de stăpânire. Informaţia este comentată şi de istoricul Andrei Oţetea:” După un zvon care a circulat în 1821, în timpul răscoalei, Tudor a aşteptat sosirea ţarului la Viena şi pentru a se plânge că guvernul Ţării Românesti nu i-a acordat despăgubirea de 70 000 de piaştri pentru paguba pe care i-au produs-o tâlharii, pe care i-a dat pe mâna autorităţilor, dar pe care acestea i-au stors de bani şi apoi i-au pus în libertate, fără să-i dea lui banii înapoi”.Adevărata problemă ţine de statutul juridic al lui Tudor Vladimirescu, prezentat ca cetăţean rus apărat de autoritatea supremă, identificată în persoana ţarului Alexandru. Pe de altă parte Tudor era un negustor important şi nu trebuie exclusă dorinţa lui de a recupera ceea ce-i aparţinea. Totuşi este puţin probabil ca întreaga ridicare de arme a pandurilor şi a ţăranilor olteni  să se fi petrecut din cauza unei datorii neonorate.


Agent rus
În noiembrie 1815, consulul Rusiei la Bucureşti cerea domnitorului despăgubirea suditului rus Tudor Vladimirescu în urma destituirii lui din funcţia de vătaf al plaiului Cloşani. Conform dicţionarului, sudit era un “locuitor din ţările româneşti, aflat sub protecţia unei puteri străine, având prin aceasta dreptul la o jurisdicţie specială şi la anumite privilegii”. Tudor dobândise această calitate ca ofiţer în armata rusă. Mai ştim că în 1809 Tudor a prins 14 sârbi care trecuseră Dunărea pentru a ţine sub observaţie mişcările armatei ruse:” …a scos paloşul de la brâu şi a tăiat 7 dintre ei. Ştefan Columbeanu, om al lui Bibescu, fiind de faţă, rămâne încremenit văzând că nu mai încetează măcelul, i-a apucat puternic braţele, pe la spate, şi l-a oprit. Faţa i s-a crispat atunci lui Tudor şi buza i-a plesnit, lăsând să curgă sângele rău al mâniei”. Mai toată corespondenţa purtată de consulii străini din Ţara Românească, în actele oficiale ale domnitorilor români şi în documentele oficialilor ruşi, Tudor Vladimirescu este tratat ca cetăţean rus. Pentru a călători în Austria, Rusia era cea care cerea eliberarea unui paşaport pentru Tudor.  În 1812 acesta chiar îşi pregătise înstrăinarea averii pentru a se stabili în Rusia. Un contemporan, Scarlat Dascalescu îl prezenta astfel:” creatură rusească, trimis să insurecţioneze cele cinci judeţe de peste Olt”.
Ansamblul cercetărilor desfăşurate de istoricii români şi străini conduce la următorul scenariu: în strategia de extindere a sferei sale de influenţă în peninsula Balcanică, imperiul ţarist a sprijinit apariţia şi dezvoltarea Eteriei. Pentru a asigura reuşita acţiunii de răsculare a naţiunilor balcanice au fost create organizaţii secrete conduse după principii masonice. În caz de eşec, vina le-ar fi aparţinut acestora în totalitate, Rusia fiind exonerată de orice implicare. În decembrie 1820, se organizează la Ljubliana un congres al Sfintei Alianţe pentru a analiza revolta carbonarilor italieni. Coincidenţă sau nu, toate evenimentele din România legate de mişcarea lui Tudor se vor desfăşura pe perioada ţinerii acestui congres (26 ianuarie- 12 mai 1821). Pentru a se prezenta de pe o poziţie puternică, Rusia a declanşat o diversiune în Balcani prin combinarea intervenţiei militare eteriste în Moldova cu ridicarea armată a pandurilor lui Tudor. Planul conţinea şi posibilitatea trecerii trupelor reunite ale insurgenţilor în Bulgaria şi Serbia, iar pe fondul unei previzibile riposte otomane, o intervenţie militară rusească în Principatele Române. În Bucureşti  au loc câteva evenimente care culminează cu asasinarea domnitorului Alexandru Şuţu, prin otrăvire, de către medicul său personal, rusul A.S.J. Messitz. Pe 15 ianuarie, aşa numitul “comitet de oblăduire” format din boierii Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu îl împuterniceşte pe Tudor să:”rădici norodul în arme şi să urmezi precum eşti povăţuit”. În noaptea următoare, Tudor Vladimirescu este convocat la consulatul rus unde i se pune în vedere să “se prefacă a provoca dizordini, a stârni complicaţii interne şi externe şi a se folosi de toată viclenia care poate duce la atingerea scopului nostru comun”. Apoi, însoţit de un grup restrâns de eterişti arnăuţi, greci şi sârbi, se îndreaptă spre Oltenia pentru a răscoli populaţia. Se opreste mai întâi în Argeş, unde îi arestează pe ispravnici şi pe sameş. Dar în jurul acestei demonstraţii de forţă se strâng mai putin de 100 de oameni, marea majoritate vagabonzi, cu care trece apoi prin Vâlcea în Olt. Această experienţă i-a întărit convingerea lui Tudor că o simplă agitaţie nu este suficientă, astfel că între 20 -25 ianuarie emite primele sale documente, o petiţie adresată Porţii, prin care dă un caracter social acţiunii sale, şi o proclamaţie pentru populaţia locală.. În acest timp, la Ljubliana, ţarul rus s-a lăsat convins de Meternich, ministrul de externe al Austriei, să renunţe la susţinerea cauzei eteriste, din cauza pericolului declanşării unei revolte generale în Balcani. Tudor –ştiind de schimbarea de atitudine a ţarului- îi cere lui Ipsilanti împuternicirea împăratului. Fiind refuzat, face înţelegere cu boierii naţionalişti cu scopul de a proteja sensibilităţile Porţii, acuzându-i totodată pe eterişti de devastările făcute şi de faptul că vor să rămână pe teritoriul principatelor, ca forţă de ocupaţie.


Prinderea şi uciderea lui Tudor Vladimirescu
Prezenţa şefilor eterişti pe lângă Tudor însemna un control asupra mişcărilor acestuia, ceea ce a şi permis arestarea lui, urmată  de un simulacru de judecată la Târgovişte, în urma căreia a fost ucis de Vasile Caravia, din dispoziţia lui Alexandru Ipsilanti.
 I. P. Liprandi  – ofiţer rus şi autorul unor interesante memorii în legătură cu mişcarea pandurilor – descrie asasinarea lui Tudor Vladimirescu în următorii termeni: „…Tudor a fost închis în temniţa mitropoliei, iar cunoscutul criminal Caravia a fost însărcinat să-i ia interogatoriul. Acest scelerat a supus pe Tudor la tot felul de chinuri, numai pentru a afla unde a ascuns banii, căci credea că are sume mari de bani pentru cumpărarea de arme şi muniţie pentru panduri, iar descoperirea lor interesa pe toţi, mai mult decât acţiunile lui Tudor. Vladimirescu a suportat totul cu o tărie neobişnuită, răspunzând că nu are nimic şi că el a venit acolo pentru ca, unindu-se cu eteriştii, să lupte împreună împotriva turcilor. În cele din urmă, după două zile de cele mai crunte chinuri, l-a anunţat pe Tudor că-l trimit la Divan şi, legându-l, au ieşit noaptea afară din oraş. Apropiindu-se de râul Dâmboviţa, Caravia l-a împuşcat cu pistolul, apoi l-au tăiat, i-au tăiat capul, iar trupul i l-au aruncat în râu [...], după unii autori într-o fântână părăsită.” Prinderea şi uciderea lui Tudor Vladimirescu au generat o întrebare la care nu s-a găsit un răspuns satisfăcător.
Cum a fost posibil ca acesta să fie ridicat din mijlocul taberei sale, fără rezistenţă şi fără mustrări de conştiinţă, decât tardive ? Şi, decurgând din această chestiune: cine se face vinovat de tragicul sfârşit al lui Tudor ? A fost acceptată ipoteza care arată că au fost implicaţi Alexandru I, ţarul Rusiei, Alexandru Ipsilanti şi  austriacul Metternich. Disensiunile între Tudor şi Eteria au crescut progresiv. Tudor făcea parte din Eteria, dar schimbarea planurilor sale a fost considerată o încălcare a jurământului depus la iniţiere, pedepsită cu moartea. La 23 mai 1821 Alexandru Ipsilanti scria unui comandant eterist că Tudor Vladimirescu se află în închisoare la Târgovişte, pentru că a trădat jurământul Eteriei. Scrisoarea căpitanului Iordache Olimpiotul datată în aceeaşi zi  - 23 mai 1821  - aduce aceleaşi argumente în ceea ce priveşte „pedepsirea lui Tudor Vladimirescu”: „Frate, un jurământ este un lucru important şi mania dumnezeiască pedepseşte totdeauna încălcarea lui. Dreptele hotărâri judecătoreşti ale lui Dumnezeu, şi nu noi, au pedepsit pe Tudor (…)”. Un document de la 1832, conţine relatarea lui Thomas Gordon cu privire la arestarea şi uciderea lui Tudor Vladimirescu, insistânduse pe încălcarea învoielii încheiată de acesta cu Iordache Olimpiotul, „scrisă în limba valahă, subscrisă la 27 decembrie 1820 şi adeverită de Secretarul General rus” .„L’ Osservatore triestino” din 30 iunie 1821, menţiona: „Faimosul conducător rebel Teodoro (…) a fost surprins din ordinul lui Ipsilanti la Ploieşti şi dus prizonier la Târgovişte, a fost judecat de un tribunal de urgenţă pe 7 iunie şi condamnat la moarte. Îndoielnică însă această judecare la care nici nu aveau dreptul, Tudor nefiind omul lor”.
Acelaşi lucru era relatat la 7 iulie şi de „Gazetta Piemontese”, iar patru zile mai târziu, tot aici se publicau informaţii preluate din câteva scrisori sosite din Braşov şi care asigurau „că principele Ipsilanti l-a ucis pe Teodoro îndată ce a ajuns la Târgovişte, unde cartierul general al Prinţului se găsea încă din ziua de 6”. Consecinţele  nu au  fost mai bune nici pentru francmasonii din Rusia. Ţarul Alexandru I a hotărât închiderea tuturor lojilor masonice din Rusia, sub următorul motiv: „Existenţa societăţilor secrete trebuie să fie interzisă. Mai cu seamă activitatea lojilor masonice, care, sub pretextul că ar fi societăţi sau organizaţii de binefacere, se ocupă activ de politică şi pun astfel în primejdie securitatea statului, pricinuind tulburări lăuntrice.”   Desfiinţarea lojelor în Rusia a avut loc printr-un ukaz al ţarului, în anul 1821.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu