luni, 22 iulie 2013

Bazaconiile Bibliei
image
Biblia aminteşte neamul evreu ca fiind vechi de când lumea pe tărâmurile canaaniene, actuala Palestina. Dacă acest lucru este adevărat sau nu, vom afla din datele istorice acceptate de toată lumea pe baza confruntării unor informaţii venite din arheologie sau scrierile vechilor egipteni şi hitiţi iar mai tîrziu ale asirienilor, caldeenilor şi perşilor care au stăpânit aceste ţinuturi.
Prin tratatul dintre Hatusili al II-lea, regele hitiţilor şi Ramses al II-lea, conducătorul Egiptului, încheiat în anul 1282 î.e.n., după bătălia de la Kadeş, Palestina a rămas un teritoriu controlat de puterea faraonilor. În toată această perioadă egiptenii, foarte scrupuloşi în evocarea succeselor lor, nu pomenesc nimic despre vreo populaţie băştinaşă de origine ebraică.
După dispariţia imperiului hitit şi decăderea puterii egiptenilor, peste aceste regiuni se prăvălesc asirienii, cu regii lor Salmanasar al III-lea (858-824 î.e.n.), Sargon al II-lea (722-705 î.e.n.) şi Senacherib (705-681 î.e.n.) de la care ne-au rămas mii de texte scrise pe tăbliţe care, de asemenea, nu menţionează nimic de triburile lui Iuda.
Regele asirian Asarhaddon (681-668 î.e.n.) cucereşte cea mai mare parte a Egiptului şi îl alungă pe faraonul kuşit Taharka (689-664 î.e.n.), obligându-i pe egipteni să-i plătească tribut. În scrierile rămase, Asarhaddon se laudă că a supus Tyrul, Tabal, Arvad în Fenicia, Cilicia, Mana de lângă lacul Van, fără să întâlnească însă vreun trib de origine semită.   
În anul 612 î.e.n., imperiul asirian se prăbuşeşte sub loviturile caldeenilor aliaţi cu mezii iar urmă de populaţie ebraică iarăşi nu este de găsit în vreun codice al regilor caldeeni Nabupalassar (625-605 î.e.n.), Nabucodonosor (605-562 î.e.n.) şi Nabomide (562-539 î.e.n.).
În anul 539, stăpâni ai Palestinei devin perşii, care o conduc până în anul 331, când trece sub controlul macedonenilor. În perioada persană apare primul document scris în care evreii sunt menţionaţi, dar în Egipt!!! O scrisoare din anul 417 î.e.n. către guvernatorul Bagaos al Iudeei, din partea evreilor stabiliţi pe insula Elephantina, spune că preoţii şi populaţia egipteană au dat foc templului lor de pe această insulă pentru că jertfeau tauri şi berbeci, considerate animale sfinte de credincioşii băştinaşi.
Nici Herodot nu-i aminteste  în vreuna din Istoriile sale, deşi s-a preumblat prin Fenicia şi Palestina în anii 450 î.e.n.
Dar textele rămase de la egipteni, de la hitiţii din oraşul-stat Ugarit , din regatul Mitani şi din unele informaţii chiar din Palestina, îi plasează ca locuitori ai acestei regiuni, începând cu secolul XVIII î.e.n., pe filisteni. Pe lângă datele amintite mai apar şi  însemnările faraonului Şeşonk I (950 î.e.n. – 929 î.e.n.) care s-a războit cu acest neam în jurul anului 930 î.e.n. Filistenii mai sunt menţionaţi în scrierile regelui asirian Asarhaddon (681-669 î.e.n.) ca oşteni, alături de egipteni, când faraonul Necao (609-594 î.e.n.) purta lupte cu regele caldeean Nabucodonosor.
Hecateu din Abdera, Tracia, care a trăit la curtea regilor lagizi la Alexandria, pe la începutul secolului III î.e.n. spune că evreii erau un trib plin de lepră care a fost alungat cu sabia de la graniţa răsăriteană a Egiptului, să nu intre în ţară cu asemenea nenorocire.
Dar acestea nu sunt singurele neconcordanţe.Biblia ne-a obişnuit şi cu alte contradicţii care bulversează orice logică sau adevăr istoric.


1. Când a fost scrisă biblia? 
Rabinii spun că încă din secolul XVIII î.e.n. au fost scrise primele texte sfinte, chiar dacă nu există nici un izvor antic care să le confirme spusele şi chiar dacă la acea dată strămoşii actualilor evrei nu cunoşteau tainele scrisului.
Biblia vorbeşte în dese rânduri despre statutul de sclavi avut de israeliţi în Egipt, deşi dovezi scrise clare ori descoperiri arheologice în acest sens iarăşi nu există. Atâta doar că sclavia a fost introdusă de perşi după ce au ocupat a doua oară Egiptul în anul 395 î.e.n. şi s-a generalizat după ce ţara a ajuns sub regii macedoneni, adică secolul III î.e.n. La vechii egipteni, sclavi erau numiţi ţăranii care nu-şi puteau plăti taxele şi se ofereau să muncească în schimbul lor, în nici un caz populaţiile străine.
În Regi 9,11, regele Solomon (sec.X î.e.n), îi plăteşte regelui Hiram al Tyrului pentru ridicarea templului din Ierusalim, ,,douăzeci de cetăţi în ţara Galileei”. Ori galii, de la care vine numele regiunii, s-au aşezat în această regiune în anul 271 î.e.n. după ce o altă ramură a lor se stabilise în Anatolia , în 279 î.e.n.
Numele personajelor din biblie sunt în mare parte preluate de la popoarele cu care evreii au intrat în contact. Astfel Iapet, tatăl lui Prometeu, a fost transformat în  Iafet, fiul lui Noe, care a avut ca fii pe Tiras (Tyras, vechea denumire a  Nistrului), Madai (Midas, regele frigienilor), Iaval, Tubal, Meşec, Gomer sau Magog, adică numele unor triburi scite aflate în partea de nord a Greciei.    
În Noul Testament, Isus este cunoscut ca ,,cel născut în Nazaret” sau ,,Isus din Nazareth ”, însă Nazareth nu exista ca aşezare umană la începutul secolului I al erei noastre. Zona Bunei Vestiri din oraşul Nazareth de azi a suferit ample săpături în anii 1955-1965, cercetările fiind conduse de către preotul franciscan Belarmino Bagatti. El a descoperit ceramică datând din epoca bronzului mijlociu (2200 - 1500 î.e.n.) precum şi ceramică, silozuri şi râşniţe de măcinat din epoca fierului (1500 - 586 î.e.n.). Cu toate acestea, lipsa dovezilor arheologice ulterioare de la asirieni, babilonieni, persani sau romani, arată că aşezarea a ajuns la un final brusc către anii 720 î.Hr., când multe oraşe din zonă de au fost distruse de asirieni.
În Leviticul, sau a treia carte a lui Moise, adică scrisă chiar de acesta, găsim negru pe alb o altă bazaconie: ,, Iar preţuirea pe care o vei face unui bărbat de la douăzeci pînă la şaizeci de ani, să fie de cincizeci de sicli de argint, după siclul sfântului lăcaş.” În Facerea, pribeagul Avraam le cere hitiţilor loc de îngropăciune pentru Sarah, care a murit, spunând că le va plăti 400 de sicli de argint, însă hititul Efron îi răspunde: ,,Omule, ascultă-mă! O bucată de pământ de patru sute de sicli de argint, ce este aceasta între mine şi tine? Îngroapă-ţi dar moarta!”  Ori primele monede au apărut în Asia Mică, în ţinutul Lydiei, abia în 650 î.e.n., iar siclul a fost bătut în timpul regatului macabeilor, după anii 140 î.e.n., având ca simbol steaua cu cinci colţuri, pe unele apărând menora cu trei braţe.

2. Câţi evrei au ieşit din Egipt?
În Facerea se spune că ,,toate sufletele din familia lui Iacov care au venit în Egipt, erau în număr de şaptezeci.” În Ieşirea se precizează că mama lui Moise era fiica lui Levi şi deci nepoata lui Iacov. Iar Moise i-a scos pe evrei ,,din ţara robiei” când era un om matur, ceea ce arată că şederea lor în Egipt a fost de 30-50 de ani. În trei generaţii cei şaptezeci de israeliţi nu puteau să ajungă mai mult de 1000 de persoane chiar dacă se ţineau numai de făcut copii iar bolile nu se lipeau de ei. În Ieşirea 12,37 se scrie că au plecat din Egipt o mulţime de aproape şase sute de mii de oameni, în afară de copii. În Numeri, Iehova îi cere lui Moise, după ce a ajuns în Sinai, să-i facă o numărătoare, dar numai pentru bărbaţii de la 20 de ani în sus în stare să poarte arme şi a găsit o armată de 603 550 de oameni. Aici nu au fost incluşi cei douăzeci şi două de mii de preoţi din aceeaşi categorie de vârstă. În Judecătorii, puhoiul de norod  care ieşise din Egipt şi umblase auirea prin deşert 40 de ani, se mai împuţinase, pentru că la 2,2 găsim: ,,Toate seminţiile lui Israel au venit la adunarea poporului lui Iehova; erau patru sute de mii de pedestraşi care scoteau sabia.” Dacă la aceştia adăugăm femeile, copiii şi bătrânii numărul lor ajunge cam la 3 milioane de suflete.Toţi aceştia s-au îndreptat către Canaan, unde, la paragraful 23,28, aflăm că Dumnezeu le spune: ,,Voi trimite viespile bondăreşti înaintea ta, şi voi izgoni dinaintea ta pe heviţi, hetiţi şi cananiţi. Nu-i voi izgoni într-un singur an dinaintea ta, pentru ca ţara să nu ajungă o pustie şi să nu se înmulţească împotriva ta fiarele de câmp. Ci le voi izgoni încetul cu încetul dinaintea ta, până vei creşte la număr şi vei putea să intri în stăpânirea ţării”. Atât de mulţi ce erau, că puteau fi nimiciţi de fiarele câmpului, după cum se scrie la scriptură.
După ce au cucerit o parte din aceste teritorii şi trecând ceva ani, şi-au ales chiar un rege în persoana lui Saul. Iar când filistenii au venit cu sabie să le ceară socoteală,  Saul le-a ieşit înainte cu o oaste de 600(???) de soldaţi, (1 Samuel 13,15) care  a fost bătută iar Saul, ucis.   
După moartea acestuia, conducerea israeliţilor este preluată de David, care se mută cu tot neamul lui la Ierusalim iar când aduce chivotul de la Ierihon în acest oraş, poporul lui Israel scăzuse la treizeci de mii de oameni.(2 Samuel 6,1)

3. Tablele lui Moise 
 În Ieşirea 24, Iehova îi spune lui Moise că îi va da pentru luminarea poporului ,,nişte table de piatră cu Legea şi poruncile pe care le-a scris pentru învăţătura lor.” La 35,28 aflăm că: ,,Moise a stat acolo cu Elohim patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mâncat deloc pâine şi n-a băut deloc apă. Şi Elohim a scris pe table cuvintele legământului, cele zece porunci.” Şi să le fi scris în filigran tot nu aveau nevoie de atâta timp sau poate că nu stăpâneau prea bine tainele scrisului nici unul, nici celălalt. De atâta dragoste pe care ivriţii o purtau tablelor de piatră, acestea au dispărut nu după multă vreme, împreună cu chivotul care le adăpostea. Şi aşa respect a avut Moise pentru cele zece porunci, încât când s-a coborât de pe munte, a ucis 3000 de oameni pentru că se închinau la alt zeu. În scrierile profeţilor Ieremia, Ezechiel, Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Ţefania, Hagai, Zaharias sau Estera, Moise nu este amintit deloc!


4. Templul lui Solomon
Povestea templului construit de Solomon în Ierusalim cu ajutorul meşterilor fenicieni din Tyr este o altă elucubraţie biblică. Deşi în Tora templul este prezentat ca una dintre cele mai strălucitoare şi mai frumoase construcţii ale vremii, din ea nu s-a găsit măcar o piatră care să corespundă descrierii făcute. Dar în sud-vestul Siriei, în localitatea Ain-Dara – în apropierea izvoarelor Iordanului, există ruinele unui templu din secolul V î.e.n. Descrierea din Tora a templului lui Solomon, seamănă foarte bine cu multe  imagini ale acestor ruine.
Cu privire la refacerea acestei construcţii, pretinsă a fi distrusă de caldeeni în anul 580 î.e.n., Ezra spune în proorocire, că, după ce Cirus al II-lea (557-530 î.e.n.) a cucerit Babilonul, le-a dat voie ebraicilor să se întoarcă în Iudeea, îndemnându-i să refacă templul construit de Solomon, restituindu-le şi obiectele de cult jefuite de Nabucodonosor. Spun ei că acest privilegiu l-au primit în primul an de domnie a lui Cirus şi pe deasupra o scrisoare de împuternicire care zice: ,,Domnul, Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-i zidesc o casă la Ierusalim în Iuda... Oriunde locuiesc rămăşiţele din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere şi vite, pe lângă daruri de bunăvoie pentru casa lui Elohim care este la Ierusalim!” De fapt textul este o traducere trunchiată din sumeriană a scrisorii  dată din porunca lui Cirus după cucerirea Babilonului în anul 539 î.e.n. După ce se laudă că a cucerit ţara Guţilor şi cea locuită de Manda, acesta scrie: ,,Cât priveşte regiunile Aşur şi Sura, Agade şi Eşnuna, oraşele Zamban, Me-Turnu, Der, ca şi ţinutul Guţilor, tuturor acestor cetăţi sacre situate pe cealaltă parte a râului Tigru, ale căror temple căzuseră în ruină de multă vreme, le-am redat chipurile zeilor aflate acolo şi am statornicit pentru aceste chipuri de zei temple permanente. De asemenea, eu adunat-am pe toţi locuitorii lor de mai înainte şi le-am dat înapoi sălaşurile… Fie ca zeii pe care i-am repus la loc în cetăţile lor sfinte să ceară lui Bel şi lui Nebo să-mi hărăzească o viaţă lungă şi fie ca ei să mă înfăţişeze lui Marduk…”
După cum se observă, în scrisoare nu se face nicio referire la Iuda sau Ierusalim.


5. Naşterea lui Avraam

În Facerea aflăm că la vârsta de şaptezeci de ani, Terah a născut pe Avram( aprox.2150 î.e.n), pe Nahor şi pe Haran . Terah a luat pe fiul său Avram şi pe Lot, fiul lui Haran, şi pe Serai, noru-sa, nevasta fiului său Avram. Au ieşit împreună din Ur , din Haldea sau Caldeea, ca să meargă în ţara Canaan , împreună cu turmele de oi şi capre pentru a fi păşunate în zone mai bune.  Doar că numele de Caldeea, ca denumire a vechiului Sumer, apare în documentele asiriene de abia în secolul X  î.e.n., la peste 1000 de ani de la naşterea lui Avraam. După ce ajunge în Canaan , Avraam fuge în Egipt cu toată familia sa, pentru că izbucneşte o foamete. Când ajunge în delta Nilului, numită în texte Goşen, cere soţiei Sarah, care avea pe atunci undeva la 65 de ani, să spună slujbaşilor faraonului că este sora lui: ,,Când a ajuns Avraam în Egipt, egiptenii au văzut că nevasta lui era foarte frumoasă. Slujbaşii cei mai de frunte au văzut-o şi ei, şi au lăudat-o la Faraon, şi femeia a fost adusă în casa lui Faraon”. Peste faraonul din Tanis vin multe necazuri şi află de minciuna lui Avraam care ar fi rădăcina răului, îl mustră pentru necinste, îi dă soţia înapoi cu toate averile dobândite şi dregători ca să îl scoată din Egipt.
Ca să înţelegem în ce constă bazaconia trebuie să mergem în istoria acestei ţări. Capitala Egiptului a fost la Teba, în sud, până după domnia faraonului Ramses al III-lea (1198-1166 î.e.n.). A urmat o serie de 8 faraoni în perioada 1166-1085 î.e.n. care au trebuit să facă faţă unor grave probleme sociale, răscoale, invazia popoarelor Mării, revolte ale soldaţilor şi atacurile libienilor. Către sfârşitul acestei perioade statul a fost împărţit în două regate, unul a menţinut vechea capitală Teba în sud, iar cel din nord şi-a stabilit capitala la Tanis în delta Nilului. Dinastia XXI (Smendes Herihor 1085-1054, Psusennes I 1054-1009, Pinedjem Amenofis 1009-1000) este fondatoarea oraşului din mijlocul deltei Nilului unde s-au construit palate şi temple din piatră dar şi morminte regale. Ambele texte amintind că Avram a fost cercetat de dregătorii faraonului din Tanis înseamnă că el a venit în Egipt după anul 1085 când a avut loc divizarea efectivă a statului în două regate.
Tot la acest capitol al absurdităţilor istorice trebuie amintit că după întoarcerea din Egipt, Avram se războieşte cu mai mulţi,,împăraţi” şi ajunge până la împărăţia huriţilor de la ,,marginea deşertului” iar după ce soţia îi moare el cumpără loc de mormânt de la hititul Efron. Ori primele menţionări ale hitiţilor în aceste zone apar abia în sec. XVII î.e.n.,odată cu campaniile de cucerire ale regelui Tabarna (cca.1670 î.e.n.)
 6.     Goliat din Gat În “Samuel 17: Războiul cu Filistenii”, avem descrierea uriaşului Goliat din Gat, de 3,2 metri înălţime, care a fost omorât de o piatră ce l-a nimerit în cap, aruncată din praştia lui David, viitorul rege al iudeilor. Textul descrie armura filisteanului astfel: ,,Pe cap avea un coif de aramă şi purta nişte zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli de aramă. Avea nişte turetci de aramă peste fluierele picioarelor şi o pavăză de aramă între umeri. Coada suliţei lui era ca un sul de ţesut şi fierul suliţei cântărea şase sute de sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui”. Dar descrierea armurii filisteanului seamănă foarte bine cu a hopliţilor greci care luptau împotriva imperiului persan în sec. VI î e n.  Imaginile săpate din ordinul faraonului Şeşonk I (950 î.e.n. – 929 î.e.n.) care a avut o campanie în nordul Iudeei împotriva aceloraşi filisteni,  îi arată ca purtând pe cap un fel de bentiţă/coroniţă cu pene, corpul era acoperit de o platoşă uşoară din piele, purtau un scut rotund şi mic iar ca armă de atac foloseau o sabie ce se îngustează către vârf.

7. Jefuirea templului din Ierusalim
În “Regi 5,1 Zidirea Templului” găsim informaţii despre primul lăcaş de cult al iudeilor construit de Solomon pe la anul 950 î.e.n. Templul era plin de basoreliefuri, iar altarul era străjuit de doi heruvimi. Pereţii erau acoperiţi cu aur la fel ca obiectele de cult şi toate au fost jefuite după moartea lui Solomon de către faraonul Şeşonk I pe la anul 930 î.e.n. Dar aceleaşi obiecte de cult, ale lui Solomon, identic descrise, mai sunt prădate odată în anul 586 î.e.n. de către Nabucodonosor când cucereşte Ierusalimul şi îl duce în Babilon pe regele Ioachim împreună cu căpeteniile iudeilor.

8. Potopul lui Noe
Despre această întâmplare putem citi în Biblie, în cartea lui Moise, că Dumnezeu văzând stricăciunea oamenilor s-a decis să distrugă tot ce a creat până atunci.Aşa că a poruncit lui Noe să ia din fiecare animal câte o pereche, din păsări câte şapte perechi şi să-i ducă pe o arcă de 140 de metri lungime, 23 de metri lăţime şi 14 metri înălţime. Din punct de vedere ştiinţific asta e chiar o imbecilitate. Noe n-ar fi avut cum să aducă câte două animale din fiecare specie. Ar fi trebuit să meargă în locuri de care nici măcar Iehova nu auzise, precum Australia, America sau insule din Pacific şi oricum n-ar fi încăput toate pe o copaie de corabie .
Pentru a ploua 365 de zile în continuu, cât a durat potopul, ar fi trebuit ca de undeva să se golească o cantitate foarte mare de apă, şi dacă ar fi plouat, acea cantitate de apă s-ar fi întors în locul de unde a venit, şi nu ar fi inundat Pământul.
Dacă apa a ajuns peste toţi munţii ea ar fi trebuit să se ridice peste 8848 m (vârful Everest). La acea înălţime aerul este atât de rarefiat încât efectiv nu se poate respira. Şi descrierea cea mai caraghioasă este aceea că după potop arca lui Noe s-a oprit pe vârful muntelui Ararat, care are o înălţime de 5 156 m, în timp ce munţii mai înalţi decît Araratul, ca, de pildă, cele 14 vîrfuri ale Himalaiei, cu o înălţime de peste 8 000 m, au ieşit deasupra apelor şase săptămâni mai târziu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu